Oficialii Ministerului Afacerilor Externe sunt în alertă, după ce un român, navigator pe un vas ancorat în portul Lome, Republica Togo, a fost răpit alături de alți navigatori de alte naționalități.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, luni, că ministrul Bogdan Aurescu a convocat, în regim de urgenţă, Celula de Criză Interinstituţională cu privire la incidentul produs la data de 29 noiembrie a.c. în zona portului Lome, Republica Togo, în care a fost implicată nava Agisilaos şi care s-ar fi soldat cu răpirea mai multor navigatori, printre care şi un cetăţean român, relatează Agerpres.

 Un marinar român a fost răpit de pirați

“Cu privire la informaţiile de astăzi din mass media internaţionale privind un incident produs la data de 29 noiembrie a.c. în zona portului Lome, Republica Togo, în care a fost implicată nava Agisilaos şi care s-ar fi soldat cu răpirea mai multor navigatori, printre care şi un cetăţean român, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, a fost deja convocată, în regim de urgenţă, Celula de criză interinstituţională în vederea iniţierii demersurilor necesare pentru verificarea situaţiei, confirmarea informaţiilor referitoare la cetăţenia şi identitatea persoanelor răpite şi întreprinderea acţiunilor specifice în astfel de cazuri”, se arată în comunicatul de presă emis de MAE.

În urma atacului organizat duminică în zona Golfului Guineei asupra tancului petrolier Agisilaos, de 37.600 TDW, deţinut de compania grecească Polar Wind Maritime şi înregistrat în Insulele Marshall, au fost răpiţi de la bordul navei patru membri ai echipajului, între care se află şi un român.

”Atacul tancului Agisilaos a fost raportat pe 29 noiembrie 2020, în timp ce se afla la cinci mile marine de la limita vestică a Golfului Guineei şi la 22 de mile marine vest de Togo. Echipajul, alcătuit din 23 de marinari de diferite naţionalităţi (ruşi, români şi filipinezi) prin manevre evazive a încercat să evite abordajul, dar fără succes”, precizează Adrian Mihălcioiu, liderului sindicatului transportatorilor maritimi.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz să se facă cu toată precauţia, dat fiind caracterul specific şi sensibil al acestuia.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentCând va avea România vaccin anti-Covid-19 și când începe testarea în masă a populației. Anunțul Președintelui Klaus Iohannis
Articolul următorFlorin Roman: ”Personal mi-aș dori un guvern cu PMP și cu UDMR, sondajele ne arată că vom avea un guvern cu USR și cu PMP”