România a trăit pe datorie, iar bugetul de stat a fost construit pe iluzii și cheltuieli nesustenabile – este concluzia dură trasă de Alexandru Nazare, la o săptămână după ce a revenit la conducerea Ministerului Finanțelor. Într-o analiză publicată luni, oficialul avertizează că țara se află într-un punct critic.
„Am întins plapuma mai mult decât ne permiteam, ignorând regulile jocului și comportându-ne ca și când resursele ar fi inepuizabile”, afirmă Nazare. Acesta acuză guvernele anterioare că au creat artificial o imagine de creștere economică, bazată exclusiv pe consum și împrumuturi.
Ministrul spune că bugetele au fost nerealiste, cu venituri supraestimate și cheltuieli subevaluate, ceea ce a dus la deficite permanente și o dublare a datoriei publice în ultimii cinci ani. „Totul, în condițiile în care am depășit constant pragul de 6% din PIB, cu vârfuri de peste 9%, față de limita europeană de 3%”, a explicat el.
Dobânzile mai mari, încrederea afectată și dependența tot mai mare de finanțarea externă sunt doar câteva dintre consecințele indicate de Nazare.
Oficialul susține că prioritatea absolută este reconstrucția bugetară pe baze solide și oneste. „E momentul adevărului. Trebuie să ne întrebăm cât putem colecta corect și cât ne permitem, de fapt, să cheltuim”, a spus ministrul Finanțelor.
Nazare face apel la o schimbare de paradigmă: o economie internă sănătoasă, competitivă și capabilă să susțină ritmul cheltuielilor publice fără a se baza pe bani împrumutați.
Sursa: Newsinn