Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a vorbit despre situația extinderii coronavirusului în România, la momentul actual. Acesta a fost invitat în cadrul emisiunii „Jocuri de Putere”, realizată de Oreste Teodorescu.

Andrei Baciu: „Trebuie luate toate măsurile luate pentru a evita transmiterea virusului pe orizontală, în comunitate. Sunt măsuri de restricție pentru transporturi. Când românii se vor îndrepta spre România, este foarte important să fie preciși în a declara tot traseul din ultima perioadă. Suntem departe de un scenariu pesimist, avem doar 17 cazuri confirmate.

În Italia extinderea a avut loc în prima săptămână. Italienii au ratat momentul zero și virusul s-a extins foarte mult. PNL și-a asumat o misiune dificilă, guvernarea țării în condiții grele. Putem să observăm cu ochiul liber că lucrurile au fost gestionate cu rezultate foarte bune în contextul crizei de coronavirus. Până acum trei-patru săptămâni nu aveam legislație în ceea ce presupune carantina. Avem un grup de experți care analizează situația COVID-19 pe toate nivelurile de gravitate. Avem nevoie și de medicina de prevenție. Trebuie să determinăm principalele surse de mortalitate: bolile cardio-vasculare și cele oncologice.”

Articolul precedentCoronavirus: Interdicții de deplasare în întreaga Italie
Articolul următorOrban cheamă partidele la consultări pentru DATA alegerilor locale