Este în natura noastră umană căutarea unui spațiu de confort. Oamenii trăiesc în bule, ca în niște colivii ideologice unde caută să-și valideze propriul sistem de valori, este ceva firesc, toți fugim de durere și cautăm plăcere: politică, socială, mistică sau agnostică. Greșim fundamental doar atunci când ne consideram părerile convingeri și mai ales când ajungem reducționist la gândul că doar bula noastră conține adevărul pe când toate celelalte sunt fundamental greșite și atunci, fără să realizăm ne lăsam cuprinși de un dispreț suveran față de toți cei care nu ne împărtășesc ideile. Apare atunci resentimentului, frustrarea și peste noapte, ca prin farmec din cetățeni ne transformăm în Militanți și din votanți în revoluționari, convinși că doar dreptatea noastră poate schimba sistemul în bine.
În storie toate aceste mecanisme anti-sistem au născut forțe politice extreme, cu efecte dezastruoase asupra democrației. Din genul acesta de frustrare au apărut și nazismul și fascismul și comunismul, iar noi românii am produs acea Mișcare Legionară care i-a făcut pe unii să creadă în reformarea din temelii a lumii cu pistolul într-o mână și Biblia în cealaltă. Pe cei mai mulți dintre noi ne-a îngrozit absenteismul din 6 Decembrie și ne-a prins cu garda jos intrarea cu un procent semnificativ a partidului Aur în parlament, cu un profund manifest anti globalizare, cu accente xenofobe, anti semite, euro-sceptice și anti/occidentale.
Însă, dacă suntem înțelepți ar trebui să ne explicăm de ce peste 10% dintre noi sunt convinși că ne îndreptăm într-o direcție greșită și că democrația nu este altceva, decât o metodă prin care unii puțini prosperă, exploatând lipsa de interes a celor mulți. Rezultatul ultimului scrutin din acest an ne demonstrează clar falimentul partidelor mainstream, care au reușit să mombilizeze doar 31,8 % dintre votanți!
Marele câștigător sau pierzător al acestor alegeri fiind partidul absenților reprezentat de 68,2 % de cetățeni care nu s-au prezentat la urne. Este acesta un accident? Sau poate o realitate care ne arată că partidele noastre tradiționale, chiar dacă câștigă alegerile nu mai au capacitatea să mobilizeze, să înflăcăreze, să dea speranțe unui număr cât mai mare de cetățeni. Și atunci, în mod firesc, apar pe firmament formațiunile politice anti-sistem care pretind întotdeauna că nu vor puterea ci doar distrugerea sistemului corupt, ticălos, anti național și înlocuirea lui cu unul nou, sănătos, organic în care să se regăsească mari majoritați tăcute până atunci. Asta au în comun PPDD în 2012 (14%), USR 2016 (9%) și AUR în 2020 (9%). Toate au răspuns inițial unei nemulțumiri sociale orientate politic anti-sistem pe care au adus-o la nivel parlamentar și astfel în mod iluzoriu par să contribuie la o mai bună reprezentare democratică.
Într-un fel există multe similitudini între USR Plus și AUR. Ambele partide au folosit câte o mantră puternică, progresiștii au mizat pe tema anti corupție iar, ultra naționaliștii cuplului Simion/Șoșoacă, pe cea a suveranismului. Așa că toți cei care se simt dezamagiți de rezultatul alegerilor ar trebui să aibă forța de a privi critic acele surse care i-au făcut să aibă o imagine deformată a realității.
Dacă vrem sa avem un punct de pornire corect atunci ar trebui să privim pătrunzător eșecul partidelor mari. Polarizarea societății între PSD și Dreapta greu de unit a sedus doar 31,8 la suta dintre alegători, dintre care aproape 11 procente au vrut sa le îngroape pe toate, iar răspunsul la ce urmează ne preocupă deja pe toți.
Sursa: Realitatea Din PNL
