Aproape 4% din populația țării a căpătat imunitate la COVID-19, arată ultimele date analizate de DSP-uri și Institutul de Sănătate Publică, după interpretarea analizelor a aproape 8.000 de români.

Într-un interviu acordat Europa FM, ministrul Sănătății – Nelu Tătatru a declarat că, față de primele date furnizate în vară, numărul persoanelor care au dezvoltat anticorpi a crescut cu aproape 2%.

În prima etapă, au fost analizate serurile provenite de la 4.000 de persoane, iar în cea de-a doua etapă a studiului național, au fost recoltate probe de la aproape 13 mii de persoane.

„Media europeană și țările care au avut o infectare mai mare au raportat imunizarea de 5-6%. Noi avem o imunizare mică”, a spuns ministrul Sănătății.

 

Articolul precedent100% TU DECIZI! Cosette Chichirău, doctorat în SUA, politică pe malul Bahluiului
Articolul următorVești bune pentru fermieri. Ordonanţa de Urgenţă prin care fermierii pot cere ajutor de la stat a fost publicată în Monitorul Oficial