Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a avertizat, miercuri seară, la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, asupra faptului că numărul infectărilor cu noul coronavirus trebuie redus, în caz contrar, România “va fi pusă la grea încercare”.

“Trendul este unul ascendent. Este clar că vom fi puși la grea încercare. Nu există absolut nici o îndoială că comparativ cu momentul în care eram în stare de urgență, noi suntem într-o situație mult mai serioasă decât atunci. Clar este că acest tren ascendent trebuie stopat, adus la un anumit platou și început reducere numărului cazurilor, iar acest lucru poate fi făcut doar luând anumite măsuri țintite în anumite zone, în anumite localități.

Astăzi am avut deja discuții cu prefecții si DSP-urile pentru a analiza toate localitățile care sunt pe o parte peste 1,5 /1000 de locuitori, și pe de altă parte peste 3 la mie, acesta rămân a fi candidate la carantinare. Vom lua aceste măsuri pe plan local, zonal cu rugămintea către populație de a respecta măsurile minimale: mască, distanțare, curățarea mîinilor. (…) A fost un complex de factori care a dus la această situație, și nu doar în ultima lună. Suntem singurii care în timpul pandemiei am avut de rezolvat situații de natură legislativă, care ne-au împiedicat să acționăm”, a declarat Raed Arafat, la Realitatea Plus.

Sursa: Realitatea de Bucuresti