Actualul primar interimar al municipiului Arad, liberalul Călin Bibarţ, ar fi câştigat alegerile cu 36% dintre voturi, conform numărătorii paralele parţiale pe care a realizat-o de PNL.

Prim-vicepreşedintele PNL Arad, Iustin Cionca, a declarat, pentru AGERPRES, că până luni dimineaţa, în municipiul Arad au fost centralizate, la sediul PNL, datele din 95% dintre secţiile de votare.

Astfel, conform PNL, Călin Bibarţ a obţinut un scor de 36%, fiind urmat de candidatul USR PLUS, senatorul Adrian Wiener, cu 27%, şi de către candidatul PSLC, senatorul PSD Mihai Fifor, cu 14% dintre voturi.

Pentru Consiliul Judeţean, unde Cionca a candidat pentru al doilea mandat, s-a reuşit centralizarea datelor din jumătate dintre cele 437 secţii de votare, iar PNL ar fi obţinut peste 50% dintre voturi.

“Pot să vă spun că PNL are 55 de primari din 78 în judeţul Arad, ceea ce arată un rezultat excelent”, a spus Cionca.

USR PLUS Arad a oprit numărătoarea paralelă la 80% dintre secţiile din municipiul Arad. Preşedintele USR Arad, europarlamentarul Vlad Botoş, a declarat, pentru AGERPRES, că la acest procent de secţii centralizare, candidatul PNL ar avea 35% din voturi, iar cel al USR PLUS, 30%.

Senatorul Adrian Wiener a scris pe contul său de Facebook, luni dimineaţă, că USR PLUS nu a câştigat Primăria Arad, dar a intrat în Consiliul Local Municipal.

“Chiar dacă nu am câştigat primăria municipiului, am câştigat încrederea voastră. Schimbarea a început şi e ireversibilă. USR PLUS e în Consiliul Local Municipal. Ne vom bate pentru Arad. Cu decenţă, transparent şi responsabil. Fără compromisuri”, a scris Wiener.

Prezenţa la închiderea urnelor a fost de 29,81%, în municipiul Arad, iar în judeţ, de 45,08%.

Sursa: Realitatea de Arad

Articolul precedentCandidaţii PNL la Primăria Iaşi şi Consiliul Judeţean au câştigat alegerile
Articolul următorPrimăria municipiului Tulcea, câştigată de liberalul Ștefan Ilie