Măcar în proximitatea alegerilor electorale să ne dezmeticim puțin, încercând să răspundem la o întrebare dureroasă: cum de suntem atât de săraci  într-o țară atât de bogată. Eu sunt convins ca totul pleacă dintr-un sperjur! 

Deși toți politicienii chemați de soarta sa „pastoreasca”poporul jura pe Biblie să contribuie decisiv la „propășirea spirituală și materială” a neamului, astăzi aproape nici unul nu are nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă asta: propășire (a progresa, a dezvolta, a prospera) spirituala (ideal, imaterial, intelectual, religios, duhovnicesc) și materiala (bunuri economice, cladiri, instalatii, infrastructura, forta de munca, activități economice, științifice, culturale, artistice). Așadar, politicienii se leagă prin jurământ, în fața lui Dumnezeu, să furnizeze poporului un cadru propice dezvoltării și prosperității, adică să contribuie la înălțarea ființei pe treptele inteligenței, moralei și spiritualității, concomitent cu garantarea asigurării unui nivel de trai din ce în ce mai bun. Iar pricipiul de bază al conceptului numit politycon, pe care politrucii zilei de la noi îl sfidează de un secol este: „Cetățenii trebuie să fie învățați și să înțeleagă că binele individual este strâns legat de binele colectiv, așadar pentru a-i fi bine, poporul trebuie să acționeze în sinergie cu politicienii, evoluând spiritual și material”.

După 30 de ani, în România : „bogatii sunt doar niste saraci, care-si numara banii” … pornind de aici, din cauza faptului că de prea multă vreme noi toți am pierdut din vedere principiile „cararii drepte”, orbecăim în ceața incertitudinilor. Dacă nu ar fi fost așa, am fi înțeles până acum că este imposibil să fii bogat într-o lume plină de săraci! Cât de ridicol este de fapt un Ferrari care aleargă cu 50 de km/h pe un drum plin de gropi și hârtoape, aglomerat bară la bară, sau un magnat coborând din limuzina lui de sute de mii de euro, într-un cartier plin de cocioabe și refugiindu-se speriat în curtea lui imensă, păzită de dobermani xenofobi… Într-o țară cu spitale ca niște lagăre de concentare, fără drumuri și rețele de apă, cu o birocrație coruptă la cel mai înalt nivel, cu IQ-ul clasei politice cât al unui elev de clasa a VI-a, nu există bogați, ci doar săraci cu bani și săraci fără bani!

Dacă vrem sa schimbam ceva începând cu localele de la sfârșitul acestei luni, continuând cu generalele de la sfârșitul anului , trebuie 
sa ne trezim din orbecaiala si sa intelegem ca nimeni nu poate construi o bogatie durabila, atat sprituala cat si materiala, pe nenorocirea, saracirea si mizeria produsa semenilor. Ca sa devenim o societate, iesind din logica vetusta a clanurilor, ar trebui reflectam la ce spune filosoful Mihai Sora: „Nu poti sa iti cladesti bogatia pe mizeria tuturor celor din jurul tau. Nu poti avea un castel care e inconjurat de baltoace, nu se poate. Pentru ca sa ai un castel trebuie sa ai o retea sa ii aduca lumina, apa, sa aiba sosele, ca sa aiba posibilitatea de a circula, pentru asta trebuie sa existe o societate”.

Din 2012 până astăzi suntem dominați politic de o garnitură mediocră, coruptă și retrogradă! Modelul de politician impus de PSD și acoliții săi a falimentat! O arată rezultatele catastrofale de la europarlamentare și prezidențiale. Eșecul moțiunii de cenzura adâncește și mai mult prăpastia cu alegătorii. Este un semnal puternic, însă pentru toată clasa politica! 

Oamenii s-au săturat, nu atât de PSD ci de pesedism, tradus prin imaginea vătafului arogant și incompetent care suge banul public mai vârtos decât ataca Dracula carotida unei domnișoare de pension! De aceea cred că cea mai mare greșeală pe care o fac astăzi unii lideri din PNL, USR Plus și PMP este că pe alocuri trădează simptome clare de pesedita! Dacă nu se dezmeticesc repede și nu renunță la metehnele astea atât de medievale, nu vor câștiga nimic pe termen lung! Poate românii, obosiți și plictisiți de pesediști, vor alege un rău mai mic, dar oare nu a venit vremea, după trei decenii de înșelăciune politică, blaturi și transferuri imorale să fim și noi chemați să votam un bine? 

Sunt convins, că nouă, românilor, o să ne meargă bine când politicienii își vor respecta juramântul pe Biblie cu privire la „propășirea spirituală și materială a poporului, iar jurământul se încheie cu solmenul: „așa să-mi ajute Dumnezeu!” Altminteri, rămânem blestemați sș fim cei mai mari dusmani ai noștri, adică să ne furăm la nesfârșit, singuri căciula!

Articolul precedentVioleta Alexandru: ”Guvernul nostru este singurul care a decis o creștere a pensiilor în pandemie”
Articolul următorJocuri de Putere în această seară de la ora 23:00, cu Oreste Teodorescu!