Premierul Florin Cîțu susține că problema pensiilor speciale se va rezolva doar când toate pensiile vor trece pe contributivitate, cu excepția pensiilor militare. Premierul spune că este nevoie de o reformă a întregului sistem de pensii, pentru că principala problemă este cea demografică și a explicat că în 15 ani deficitul va crește iar cei care vor lucra, salariații, nu vor mai putea să-i susțină pe pensionari. Șeful Executivului a mai spus că pensiile militarilor reprezintă o chestiune separată.

„Eu cred că vom rezolva problema pensiilor speciale atunci când vom implementa și această reformă a pensiilor. Așa cum am spus, și avem și în programul de guvernare, pensii bazate pe contributivitate- mergem în această direcție. Și atunci vom rezolva această problemă a celor două Românii: una în care unii sunt speciali, și alta în care alții nu sunt speciali.

Dar Guvernul nu are o decizie, totul este în Parlament. Prin Ministerul Muncii vom începe modificarea legislației, dar este nevoie de o reformă a întregului sistem de pensii, pentru că noi avem o problemă (…) aceea demografică.

În 15 ani de zile, deficitul va creşte, iar cei care vor lucra nu vor mai putea să plătească pentru cei care vor ieşi la pensie, între care voi şi şi eu. Și trebuie să gândim de astăzi un mod de a rezolva această problemă”, a explicat Florin Cîțu, joi seară, la o televiziune de știri.

Premierul a spus că pentru rezolvarea problemei demografice are mai multe planuri printre care creșterea natalității, dar pentru acest lucru trebuie să regândească tot sistemul de pensii.

Întrebat când vor dispărea pensiile speciale, Florin Cîțu a răspuns că doar când toate pensiile vor trece pe sistemul de contributivitate: „Ele vor dispărea cu reforma sistemului de pensii în care vom trece toate pensiile pe contributivitate”.

Parlamentul a votat, miercuri, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. 

Pe de altă parte, premierul spune că pensiile speciale care sunt în plată sunt greu de desființat, pentru că proiectele de lege precedente privind sistemul de pensii speciale nu au trecut de Curtea Constituțională până acum.

„Știm foarte bine că pensiile magistraților au fost atacate de trei ori la CCR și au câștigat, așa că… (…) Ideea este că, dacă ai un sistem care trece pe contributivitate, tot sistemul este altceva”, a spus Cîțu.

Despre pensiile militarilor, premierul spune că este cu totul altă discuție în acest caz.

„Noi vrem să trecem pensiile pe sistemul de contributivitate. În ceea ce privește pensiile militarilor, acolo este o altă discuție – ele sunt separate. (…) Militarii au pensii de serviciu și există o anumită contributivitate. Și ei plătesc contribuții, doar că este o lege separată și vom discuta în parte. Ele sunt separate de acest sistem”, a subliniat Cîțu.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentPrefectul de Bistrița-Năsăud s-a vaccinat împotriva CoVid-19: Este șansa reală de a ne recâștiga viețile, de a ne reapropia de cei dragi!
Articolul următorCandidează premierul Cîțu la șefia PNL? ”Orice alte discutii, toate la timpul lor”