O zi cu peste 30 de grade, soare puternic și o mână de copii în fața guvernului. Vor să știe de la mai marii țării cu ei cum rămâne la toamnă: mai merg sau nu mai merg la școală? Și dacă merg, vor avea pe ce să învețe? Când își primesc elevii tabletele promise de guvern, că fără ele, prind muște tot anul, nu au de pe ce să învețe online!
Suntem, cred, singura țară cu elevii în stradă pentru că vor să învețe pe timp de pandemie. Singura țară cu elevii îngrijorați că cei plătiți de părinții lor nu își fac treaba și le ruinează viitorul.
Ce? Vor să învețe? Ce-atâta școală! De asta ne arde nouă acum? Avem alegerile. Să aibă răbdare!
Copiii au plecat de la guvern cum au venit: nelămuriți și îngrijorați. Vor afla ei zilele acestea ce e cu școala lor. Așa li s-a transmis. De început, școala începe sigur la toamnă. Cum? Mai vedem.
A fi sau a nu fi la școală fizic din toamnă? Asta este întrebarea la care așteptăm răspuns cât mai repede de la decidenți. Nebuloasa care planează peste anul școlar a dat apă la moară părinților care nu vor să mai audă nici de școală, nici de examene. Argumentul lor: virusul este imprevizibil, ucigaș și nu merită nimeni să suporte vreun risc de dragul mersului fizic la școală. Aud că pun presiune pe oficiali să îi scape pe “micuții” adolescenți inclusiv de stresul examenelor: vor ca elevii să intre la liceu doar pe baza mediei din cei patru ani de gimnaziu. Spun că le-au intrat copiii în depresie, că le este teamă de examen, că au făcut blocaj psihic. Pentru ce atâta traumă din moment ce învățământul este obligatoriu? Pentru ce mai sunt traumatizați elevii să dea examen, să mai fie evaluați? Cu alte cuvinte, ce atâta școală? Ne omoară copiii!
La ce nivel de impostură a atins societatea noastră, nu m-ar mira ca, profitând de pandemie, acești părinți să-și vadă visul cu ochii: nu examene, nu evaluare, nu stres la școală, pentru că școala este obligatorie și musai orice analfabet funcțional, pilos și meditat de profesorul de la clasă, trebuie să o termine cu medie mare.
Stau și mă întreb ei, părinții, ce locuri de muncă au? Din acelea călduțe, tot fără stres, fără examene, fără emoții? Probabil și fără competențe reale, doar declarate pe hârtie? Pentru copiii lor ce fel de viitor își doresc? Probabil au și pus deja ochii pe un post călduț și își pun în mișcare pilele ca să aibă copiii un rost în viață.
Păi, dacă asta este societatea, așa se învârte la noi roata, au dreptate bieții părinți: la ce bun să-i mai stresăm pe copii cu atâta școală? Ce examene? Nici măcar online, că sunt prea lungi, prea stresante. Ce mers la școală? Pe laptop nu se poate la fel de bine învăța? La final, vine leafa mare și gata! Rostul în viață este asigurat!
Sunt câteva milioane bune de părinți care gândesc așa pentru că da, își permit să nu se streseze pe tema școlii. NU școala le determină viitorul copiilor. Ci pilele. Tot ce le trebuie sunt simple hârtii în care să fie trecute niște note. Nu le pasă ce și cât știu copiii lor în realitate.
Cum rămâne însă cu cei care nu știu „să se orienteze” sau nu vor? Cu cei care vor să meargă pe un anumit drum nu pentru că este ușor, ci pentru că este greu? Pentru ei este discuția din aceste zile. Ce vrem pentru acești copiii? Până unde să-i mai demotivăm cu impostura celor din jurul lor? Până unde să-i mai descurajăm să învețe?
În loc să căutăm cele mai bune soluții să-i aducem la școală din toamnă, stăm și căutăm pretexte să nu deschidem școlile. Avem alegeri locale. Unde sunt primarii și șefii de consilii județene? Cât de destoinici și preocupați sunt să asigure copiilor condiții bune de învățat pe timp de pandemie? Au terminat de făcut toaletele din curtea școlilor? Sigur că nu. De ce să toace banii dacă lor nu le iese nimic? Nu au făcut nimic cu banii primiți de la guvernul PSD și apoi de la guvernul PNL, pentru că nu le-a ieșit tradiționalul parandărăt. De ce nu îi auzim pe edili că propun soluții: în ce spații să învețe copiii, cum, câți? Se pare că grija lor este alta. Și oricum n-au nevoie de alegători cu școală. Din contră. Îi încurcă.
Anul școlar este lung. La fel și pandemia. Își pune cineva problema că experimentul învățării online nu poate dura luni în șir? Nu trecem singuri prin pandemie. Avem exemple în jur și vedem că la alții se poate anunța din timp ce îi așteaptă pe copii din toamnă. În Germania școlile se reiau chiar acum, în august, în unele landuri. În plus, au hotărât că la toamnă școala începe cu prezență fizică. De ce la ei se poate și la noi nu? De ce în Franța copiii au fost la școală și luna trecută și revin în septembrie fizic? De ce oficialii din Educație ai altor țări europene pot anunța din timp ce se va întâmpla la toamnă cu școlile la ei și ai noștri nu pot? Joaca de-a școala va fi probabil strategia noastră pentru anul viitor. Până la urmă, ce-atâta școală? Unii se fac că muncesc, alții – că învață.
Sursa: Realitatea Din PNL
