Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a lansat, marți seară, în exclusivitate la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, o invitație pentru președintele PSD, Marcel Ciolacu, să vină cu garniturile de experți PSD la ministerul Finanțelor, ca să le explice exact situația în care se află țară. “Dacă vin, dacă ascultă și dacă înțeleg ce le spun, vor retrage această moțiune de cenzură”, este de părere Florin Cîțu.

“Eu vreau să fac o propunere oficială în această seară, pentru că am văzut această declarație și îi propun domnului președinte Ciolacu din Partidul Social Democrat să vină cu cele trei garnituri, să-I ia pe toți, dacă sunt mai mult de 300 nu prea am unde să-I pun la minister, dar să vină cu toate cele trei garnituri la minister, cafeaua o dăm noi, să-i explic și să-i arăt exact situația din România. Eu vă garantez că, dacă vine, dacă ascultă și dacă înțeleg ce le spun, vor retrage această moțiune de cenzură”, a declarant ministrul Finanțelor, la Realitatea Plus.

Florin Cîțu a reiterat că este vorba despre o invitație oficială.

“Această invitație este oficială. Fac această invitație oficială pentru președintele Ciolacu și garnitura de experți, să vină cu toți, și cu tractoriștii, și cu karatistele, și cu șoferii și cu cei care au primit diplome prin Poștă, cu toți să vină, și vă spun că, dacă ascultă, dacă înțeleg ce le spun acolo, vor retrage această moțiune de cenzură”, a conchis ministrul.

Articolul precedentMinistrul Marcel Vela anunță că se înființează Poliția Animalelor
Articolul următorCîțu, despre suspendarea președintelui: Așa probabil își mai aduce lumea aminte că mai există și Călin Popescu Tăriceanu