Preşedintele PNL, Florin Cîţu a declarat, miercuri, la Senat, că, după ce s-a uitat la primele două luni de zile ale acestui an, gestionarea economiei este suboptimală.

”Nu vreau să critic pe nimeni, nici să arăt cu degetul, dar uitându-mă la primele două luni ale acestui an, gestionarea economiei este suboptimală”, a spus președintele PNL.

El a afirmat că ”ar trebui să facem mai bine”.

”M-am uitat la execuţia bugetară, am avut ceva venituri în plus şi, totuşi, avem un deficit în prima lună, mai puţini bani alocaţi la investiţii, mai puţin TVA rambursabil pentru companii. Arată clar o administrare suboptimală şi, repet, nu vreau să arăt cu degetul sau să critic pe cineva, dar se poate face mai bine, pentru că ai nevoie de o economie puternică în această perioadă pentru investiţii”, a spus preşedintele PNL.

 

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentPreședintele Iohannis, discuții cu Emmanuel Macron: ”Împreună suntem mai puternici”
Articolul următorNicolae Ciucă: Peste 46.000 de refugiați ucrainieni au rămas în țară. 18.000 sunt copii