România şi Egiptul intenţionează să îşi consolideze cooperarea, inclusiv în domeniul transportului maritim, a declarat, duminică, premierul Nicolae Ciucă, înainte de a participa la Forumul de afaceri Egipt-România, alături de omologul său, Mostafa Madbouly.

“Vrem să consolidăm cooperarea economică şi să o extindem, de exemplu, pe coridoarele de transport maritim, între porturile Constanţa şi Alexandria”, a afirmat Ciucă, potrivit Agerpres.

Ciucă a arătat, în intervenţia sa, că “România şi-a consolidat economia”, care a crescut de opt ori din 2002.

“În ciuda provocărilor, mari investiţii guvernamentale şi private, care au atins aproape 30 miliarde de euro anul trecut, au generat una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană”, a adăugat acesta.

El a vorbit de perspectivele colaborării între cele două ţări.

“Guvernul pe care îl conduc are instrumente şi fonduri publice în patru mari domenii care pot constitui o platformă de dezvoltare la care vă invităm să contribuiţi: digitalizarea serviciilor publice, îmbunătăţirea abilităţilor digitale şi a aplicării acestora în sectorul privat şi asigurarea conectivităţii prin intermediul reţelelor de mare viteză. Dar cadrul pe care îl propunem poate fi lărgit”, a spus el.

Astfel, a evocat domeniile comerţ şi industrie, apărare, agricultură, minerale, construcţii, infrastructură, transportul şi managementul apei, biodiversitate, conservare, IT&C şi tenhnologii inovatoare.

“Astăzi afirm cu bucurie şi certitudine că Egiptul este primul partener al României în Orientul Mijlociu şi de pe continentul african, în întregimea sa”, a punctat premierul român.

El a încurajat companiile egiptene să investească în România. “Este un moment bun, având în vedere faptul că în viitorul apropiat vom face parte din OCDE, o instituţie care ne va ajuta să ne aliniem sistemul administrativ şi mediul de afaceri la regulile celor mai puternice economii din lume”, a adăugat Nicolae Ciucă.

La rândul său, premierul egiptean Mostafa Madbouly a evocat legăturile “puternice şi istorice” între cele două ţări. El s-a referit la proiectele din domeniul energiei verzi din statul său şi a vorbit despre deschiderea către colaborări. “Companiile române pot avea un rol important în acest domeniu”, a spus el.

La finalul intervenţiei celor doi premieri au fost semnate, în prezenţa acestora, Memorandumuri bilaterale de înţelegere în domeniile gazelor naturale, tineretului, cooperării ştiinţifice şi tehnologice. 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentInstitutul GOLD: starea internă a partidelor și candidații la prezidențiale – Lupta pentru putere în PNL – Cine sunt cei trei prezidențiabili din partid
Articolul următorRomânia nu stă pe gânduri și trimite de urgență ajutoare în Turcia