Premierul desemnat Nicolae Ciucă afirmă că România merită “un profil mai puternic” în Europa şi în lume, iar depăşirea “situaţiei critice” va fi posibilă doar prin “dedicare, disponibilitate la efort şi solidaritate”.

“Am primit din partea preşedintelui României responsabilitatea de a forma o echipă de guvernare care să fie supusă aprobării Parlamentului. Forţele politice, cele care doresc să depăşim cât mai curând crizele multiple ce încearcă greu ţara noastră, au şansa ca în zilele următoare să îşi asume această responsabilitate. Vă asigur că, odată primit votul instituţiei fundamentale a democraţiei, vom trece la treabă din prima clipă”, a scris Ciucă, marţi, pe Facebook.

El a asigurat că vor fi depuse toate eforturile pentru stabilitate şi “perspectiva unei vieţi mai bune”.

“Nu avem timp de pierdut! Depăşirea situaţiei critice va fi posibilă doar prin dedicare, disponibilitate la efort şi solidaritate. Ţara noastră merită un profil mai puternic în Europa şi în lume, pentru că suntem un popor cu multe calităţi. Avem foarte multe de făcut împreună, iar noi vom depune toate eforturile de care suntem capabili pentru a asigura stabilitate şi perspectiva unei vieţi mai bune”, a adăugat premierul desemnat. 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentAlina Ghorghiu anunță revocarea Ancăi Dragu de la conducerea Senatului: „Este absolut firească. Avem altă majoritate acum”
Articolul următorDe 1 Decembrie, cele 3 televiziuni marca REALITATEA – Plus, Sportivă și Star – se unesc într-un MARE SHOW, DE NERATAT