Comisarul-şef în rezervă Traian Berbeceanu, şef de Cabinet al minitrului Marcel Vela, s-a înscris în PNL Hunedoara. Liderul PNL Hunedoara, Lucian Ovidiu Heiuş, a anunţat şi înscrierea medicului Marius Blendea, şeful Secţiei Chirurgie Generală din Spitalul Judeţean Deva, informează news.ro.

”Am avut deosebita plăcere şi onoare să primesc astăzi în echipa PNL Deva doi oameni deosebiţi, doi prieteni: Traian Berbeceanu şi Marius Blendea”, a anunţat, vineri, preşedintele PNL Hunedoara, Lucian Ovidiu Heiuş. 

Comisarul-şef în rezervă Traian Berbeceanu are 52 de ani şi ocupă funcţia de şef de Cabinet al ministrului de Interne, Marcel Vela.

”Este un om în slujba legii, iar numele lui este legat de acţiuni spectaculoase de combatere a criminalităţii organizate. În 2007 şi 2013 a fost desemnat «Poliţistul anului» la categoria Combaterea Criminalităţii Organizate”, a anunţat Heiuş.

Medicul Marius Blendea, în vârstă de 52 de ani, este medic chirurg la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, şeful Secţiei de Chirurgie Generală.

”Experienţa profesională şi calitatea umană a celor doi noi colegi este foarte valoroasă pentru comunitatea noastră! Mă bucur că Traian şi Marius au ales să facă acest pas şi vină alături de noi, în cea mai performantă echipă”, a mai transmis Heiuş.

Articolul precedentEuroparlamentarul PNL Siegfried Mureșan și-a prezentat bilanțul primului an de mandat
Articolul următorMinistrul Lucian Bode: „Există în Bacău câteva persoane care, periodic, aruncă tot felul de fumigene. Autostrada Bacău – Brașov se va face … indiferent dacă asta îi supără așa tare pe domnii Șova și Benea”