Începând cu amplele proteste din 2017, când românii cu minima conștiința civică au înțeles pericolul care plana deasupra justitiei și a instituțiilor democratice, a început o mișcare de rezistența pur cetățenească care a produs o adevarată revoluție în mentalul colectiv. Din acel moment, țara noastră a făcut un pas decisiv în consolidarea rolului societății civile în jocul politic, și în sfârșit partidele  au fost condiționate să respecte înainte de toate, doleanțele și năzuințele alegătorilor. Cei care au rămas autiști în conceptul bolșevic al partidului-stat, în care unui foarte puțin hotărăsc, iar cei mulți și neinformați execută fără sa crâcnească, au primit un vot de blam!

Astfel PSD, Pro România și Alde, acest triunghi toxic a intrat într-un iremediabil declin odată cu alegerile europarlamentare, prezidențiale și locale. Cel mai important lucru învățat de noi în toată această perioadă tulbure a fost faptul că nu putem schimba nici clasa politică, nici administrația țării și nici măcar raportul dintre funcționar și cetățean, dacă nu ne schimbam noi în profunzime! Mișcarea noastră de rezistența a făcut posibilă aceasta uluitoare schimbare de paradigma, motivând din ce în ce mai mulți oameni să își asume definiția clasică a cetățeanului: “individul care are drepturi pe care și le însușește și de care nu se desparte niciodată”!  

Astăzi, România și-a fixat deja azimutul așteptării unei guvernări normale și responsabile, iar pentru acest deziderat, am înțeles foarte mulți dintre noi că avem un rol extrem de important! De noi depinde acum calitatea actului politic, dacă acceptăm șpagă, corupția, indolența și incompetența sau dimpotrivă, dacă reacționăm rapid și ferm condamnând abuzurile, nedreptățile, ilegalitățile prin mijloace pașnice așa cum am făcut-o în chestiunea Rosiei Montane, Colextiv, OUG 13, 10 August 2018.

Lungul drum al cetățeanului către o Românie a performantei și a bunului simt a început, însă mai avem cale lunga pana la linia de sosire, vedem cum in anumite regiuni sărace și fără perspective, domina in continuare mentalitatea feudala de vătaf iar bieții locuitori sunt departe de statul de cetățean, confundându-l cu cel de asistat social. Ne așteaptă în continuare un război surd și de uzura cu ultimile bastioane ale ciumei roșii din sistem! De exemplu CCR a mai aplicat o lovitura fatală democrației românești, prin respingerea sesizării președintelui Iohannis cu privire la schimbarea regulilor în timpul jocului politic. Deși timp de 30 de ani, data alegerilor generale a fost stabilită de guvern, judecătorii Curții au decis ca de aceasta data sa fie fixată de parlament ! Ingrata lege a fost gândită de membrii majorității toxice, PSD, Alde și UDMR, în încercarea lor disperarea de a opri prăbușirea lor abisala în încrederea populatiei.

Președintele României a atacat luni actul normativ la CCR, subliniind că, prin această lege, se modifică cu doar câteva luni înaintea alegerilor competența stabilirii datei acestora, contrar normelor constituționale, instituindu-se o prerogativă pentru Parlament de a stabili în mod discreționar data scrutinului.

O altă critică adusă actului normativ este că, dacă senatorii și deputații vor fi obligați să acorde votul în sensul adoptării legii de stabilire a datei alegerilor, atunci voința parlamentarului nu mai este liberă, mandatul devine unul imperativ, ceea ce plasează legea criticată pe tărâmul nulității absolute ce nu va putea fi înlăturată în niciun mod, în conformitate cu art. 69 din Constituție. Frati romani, de noi depinde cât mai acceptam sa fim batjocoriți de niște instituții luate in captivitate de foștii comuniști și securiști de teapa lui Dorneanu, Renate Weber, Badalau, Sarbu și alți tovarăși de nădejde ai mafiei politice.

Sursa: Realitatea Din PNL