Biroul Permanent Local (BPL) al PNL Timişoara a decis prin vot secret, în şedinţa de luni seara, excluderea din partid a consilierului local Raul Ambruş, susținător al lui Ludovic Orban, și a altor 20 de membri, din „tabăra” acestuia.

Biroul Permanent Local (BPL) al PNL Timişoara a anunțat că a înaintat către Biroul Politic Judeţean al PNL Timiş a propunerii de excludere din partid a consilierului local Raul Ambruş, pe lângă alți 21 de membri din filiala locală, a transmis PNL Timișoara într-un comunicat de presă.

Excluderea lui Raul Ambruș „este cauzată de atitudinea acestuia din ultimele luni de zile, dar foarte mult a contat poziția acestuia din CL Timișoara, când împotriva hotărârii partidului, a votat contra intereselor politice a acestuia, având o poziție ostilă în permanență față de proprii colegi și refuzând dialogul politic cu conducerile PNL Timișoara și PNL Timiș. Prin urmare, ne vom delimita de orice vot și atitudine a acestuia în cadrul CL Timișoara.
În cadrul aceleiași ședințe BPL, s-a decis excluderea unui număr de 21 de membri.
În urma evenimentelor care au avut loc la alegerile interne din cadrul partidului s-a impus luarea acestor decizii împotriva acelor membri care prin modul lor de manifestare într-o formă continuată au prejudiciat imaginea PNL și au adus atingere valorilor liberale.
Prin aceste măsuri nu a fost sancționată opinia politică, ci modul violent prin care aceste persoane s-au manifestat de-a lungul a mai bine de 3 luni. Anterior acestor alegeri interne, am încercat în dese momente să avem un dialog, să găsim o cale de mijloc în vederea închegării unei echipe care să dezvolte și să promoveze ideile liberale în Timișoara, dar am fost refuzați și excluși din orice dialog, a precizat președintele PNL Timișoara, Cosmin Tabără”, se mai arată în comunicatul de presă.
 
Decizia vine după ce alegerile de la filiala PNL Timișoara au avut loc cu scandal înainte de congresul PNL, în luna iulie.
Pe 31 iulie, preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirma că la PNL Timişoara au avut loc “încălcări grosolane ale democraţiei interne”, săvârşite de Alin Nica, Dănuţ Groza, Alina Gorghiu şi Bogdan Ghelbere, pe care le condamnă.

“În calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, având obligaţia statutară de a veghea la respectarea Statutului partidului şi de a garanta aplicarea acestuia, îmi rezerv dreptul de a acţiona în conformitate cu prevederile statutare pentru sancţionarea celor vinovaţi, precum şi pentru anularea alegerilor de la Timişoara”, sublinia Orban la acel moment, într-o postare pe Facebook.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentAlexandru Kocsis-Cristea: PNL avea propuneri de premier, dar nu din echipa câștigătoare – ATAC la Florin Cîțu
Articolul următorRareș Bogdan: ”Cred că Dacian Cioloş va reuşi să construiască o majoritate, sunt convins că doamna Şoşoacă şi anti-vacciniştii abia aşteaptă să-l voteze”