Avem noi informații despre schemele pe care le punea la cale Victor Ponta atunci când se afla în fruntea PSD și a guvernului! Invitat în cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel, Crin Antonescu a spus că se străduiește să nu îl jignească pe suveranistul vopsit, dar și că Ponta ar fi obținut puterea cu ajutorul lui Traian Băsescu. „Ponta și Băsescu s-au trădat întruna, iar asta înseamnă că erau înțeleși”, a declarat prezidențiabilul coaliției.

„Eu mă străduiesc să nu îl jignesc pe Ponta.

Domnul Ponta, acum, de exemplu, se laudă intens cu realizările sale ca prim-ministru.

Ponta a trădat din capul locului în acea unire.

E foarte interesant că spune că l-a trădat pe Băsescu, ei s-au trădat întruna, dar asta înseamnă că erau înțeleși, deci ei erau înțeleși încă din 2012, dacă nu dinainte.

 
 

Eu am ajuns să cred acum, dar asta e o supoziție că Victor Ponta a ajuns în fruntea PSD-ului în 2010 sau când a fost cu ajutorul tacit al lui Traian Băsescu.

Așa cum erau ei prieteni, Băsescu, dacă s-a supărat, i-a scos plagiatul, așa cum erau ei prieteni, Ponta când a văzut plagiatul, plagiatul l-a afectat foarte tare pe el, sigur că a început să insiste pentru suspendare.”, a declarat Crin Antonescu la Realitatea PLUS în cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentBOLOJAN: DACĂ NU SE VOR LUA MĂSURI PENTRU A DESCURAJA NEMUNCA, E DOAR O PROBLEMĂ DE TIMP PÂNĂ VOM AJUNGE SĂ CREŞTEM TAXE ŞI IMPOZITE
Articolul următorPREZIDENȚIALE 2025: AEP PROPUNE ORGANIZAREA A 965 DE SECŢII DE VOTARE ÎN STRĂINĂTATE