Medicul Cristian Pricop, șef de secție la Spitalul Județean Brăila și consilier județean PNL, a vorbit într-o conferință de presă despre situația sistemului de sănătate din România și din Brăila. Acesta a spus că sistemul de sănătate românesc nu s-a mai dezvoltat aproape deloc în ultimii 30 de ani, perioadă în care nu s-a construit nici un spital regional.

Pricop a spus că sistemul medical este unul aglomerat, cu foarte multe probleme, iar medicii specialiști au activitatea lor zilnică, care este una bogată și nu mai au timp să se implice și în alte activități, cum ar fi cea de vaccinare, care ar trebui făcută în afara activității zilnice și de aceea sunt foarte puțini medici care doresc să se implice într-o astfel de activitate. 

”Sistemul nostru de sănătate este un sistem supra-aglomerat. Un sistem supus la multe presiuni acum. Această chestiune nu se datorează situației de acum ci faptului că în ultimii 30 de ani nu s-auvăzut spitalele regionale, nu s-au văzut spitale noi, nu s-a văzut nimic. S-a mai contruit o prelungire, s-a mai modernizat ceva, Referitor la orașul Brăila spitalele nu au făcut decât să fuzioneze unele cu altele, dar numărul de paturi a rămas același.” a spus Cristian Pricop. 

Consilierul PNL a spus că în România presiunea nu este de fapt pe sistem ci pe medicul persoană, iar acea presiune trebuie transferată de la doictor către structura spitalicească.  

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentAlina Neacșu susține menținerea centrului de vaccinare de la Spitalul Județean.
Articolul următorMinisterul educației vrea să organizeze în luna iulie a consursul pentru directori de școli