Apar noi detalii despre scandalul garsonierei pe care a primit-o deputatul USR Stelian Ion, candidat la Primăria Constanța, în urmă cu 15 ani. Politicianul a intrat în posesia unei locuințe de 37 mp într-o zonă periferică a orașului, la Poarta 6 a portului Constanța.

Garsoniera ANL obținută prin fraudă de Stelian Ion, actual deputat USR, la Poarta 6 a portului Constanța a fost schimbată cu o alta, tot ANL, dar în zona de lux Faleza Nord. Între timp, însă, garsoniera primită la schimb, de 37 mp, s-a transformat într-un apartament de 67 mp. Newsweek continuă dezvăluirile despre acest subiect.

Garsoniera ANL se afla pe strada Brizei, în zona portului Constanța, Poarta 6, o locație ieftină din punct de vedere imobiliar. Garsoniera cu care a făcut schimb, însă, se află pe strada Pescarilor, adică în zona Faleza Nord, una din cele mai scumpe zone din Constanța, la câteva aruncături de băț de plajă.

Conform Hotărârii de Consiliu Local (HCL) Constanța nr. 189 din 2014, la propunerea celui care era atunci viceprimar, Decebal Făgădău, Stelian Ion a făcut schimbul imobiliar. 

Conform acelei HCL, garsoniera de pe strada Brizei pe care o ceda Stelian Ion era de 37,40 mp. Iar cea primită, pe strada Pescarilor, avea 37,49 mp. Garsoniera de pe strada Pescarilor era închiriată de Dorina Dobrescu, după cum arată HCL 189/2014.

Newsweek România a căutat-o pe Dorina Dobrescu la vechea garsonieră a lui Stelian Ion, cea de pe strada Brizei. Surpriză, însă, acolo nu locuiește nici o Dorina Dobrescu. Mai mult, nu a locuit niciodată, au spus mai mulți vecini. “După ce aplecat Stelian Ion, garsoniera a stat câteva luni goală apoi s-a mutat aici I.N.”, a spus una dintre vecine. I. N. spune că nu știe nimic nici de Stelian Ion, nici de Dorina Dobrescu. “Știu de Stelian Ion pentru că am auzit că e candidat la Primărie, dar nu știam că a stat aici. De Dorina Dobrescu nu am auzit niciodată. Eu, când m-am mutat aici, nu era nimeni, nu m-am întâlnit cu nimeni. Stau în chirie, am contract cu RAEDPP”, a spus I.N.

Absența Dorinei Dobrescu rămâne un mister: cine este aceasta, de ce a acceptat un schimb dezavantajos și unde se află acum?

Newsweek România l-a contactat din nou și pe Stelian Ion pentru detalii atât despre schimbul de garsoniere, cât și despre un alt mister: de ce garsoniera de 37,49 mp pe care pretinde că a primit-o la schimb și apoi cumpărat-o a ajuns să aibă în declarația de avere… 67 mp.

Stelian Ion, însă, a preferat să nu răspundă la aceste întrebări și să se victimizeze: “A contat ce am spus eu ieri când m-ați sunat? Nu a contat.”

După publicarea textului în care se arată că Stelian Ion a fost punctat generos în plus pentru a obține o locuință ANL, acesta a reacționat pe contul său de socializare: “În articol, s-a menționat în mod minicinos că aș fi admis unele falsuri. Nu am admis absolut nimic, am precizat doar că nu eu am făcut punctajul respectiv, ci am depus cererea și actele care mi-au fost cerute. Dacă cineva își imaginează că am stat cu funcționarul respectiv, cu Mazăre sau cu nu știu cine la masă să facem punctaje împreună ca să punem la cale o fraudă, se înșală grav. În concluzie, avem de a face cu o campanie în care mafiile din Constanța și grupurile de interese dubioase caută prin orice mijloace să mă împiedice să ajung primar. Le este frică, ceea ce nu e tocmai rău.”

Tot după publicarea articolului, Stelian Ion a spus, la un post TV, că mama sa, angajată a RAEDPP, l-ar fi convins să depună cerere pentru locuință ANL. Deputatul USR a vorbit și despre cum i-ar fi crescut noua garsonieră în suprafață: și-a construit încă o cameră. De, la un calcul simplu (67-37), 30 mp. Cam cât încă o garsonieră.

Pentru a pune mâna pe garsonieră, Stelian Ion a încălcat de cel puțin patru ori legea, crescându-și în mod fraudulos punctajul. Unele dintre nereguli puteau fi sancționate chiar penal, dacă o anchetă ar fi fost efectuată la timp.

Principalele nereguli descoperite în urma investigației celor de la newsweek.ro sunt:

1. deși era tolerat în spațiu în apartamentul părinților, a încheiat peste noapte un contract de închiriere cu tatăl său contra sumei de 100.000 de lei vechi (10 lei noi) lunar;

2. a declarat în fals că are un handicap grav care necesită însoțitor, deși era contrazis chiar de actele medicale pe care el însuși le-a depus la dosar;

3. a declarat numai parțial venituri și nici măcar cele declarate nu se încadrau la punctajul obținut;

4. a declarat în fals că lucra la o instituție publică, deși era avocat. În total, Stelian Ion și-a crescut fraudulos punctajul cu cel puțin 27 de puncte (din rezultatul final de 81).

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentNelu Tătaru: ”Toți elevii, de la clasa I până la clasa a XII-a, vor purta măști în timpul orelor și în pauze. Excepție vor face elevii de grădiniță”
Articolul următorCîțu: Avem sumele necesare pentru organizarea alegerilor locale şi parlamentare în cele mai bune condiţii