Ședința de Consiliu Local al Sectorului 2 a adus vești bune pentru antreprenorii locali. La inițiativa viceprimarului PNL, Dan Cristian Popescu, în ședință au fost votate trei inițiative ce vin să ușureze viața mediului privat. Primele două țin de scutiri de taxe foarte importante, în timp ce a treia este o cerere către Consiliul General al Municipiului București pentru a permite Primăriei Sectorului 2 să ia hotărâri în favoarea privaților din sector.

Viceprimarul Dan Cristian Popescu, a explicat pe scurt ce presupun aceste hotărâri: “Măsurile sunt parte dintr-un plan mai amplu de a susține mediul privat în aceste momente. Avem nevoie ca ei sa treacă cu bine prin această criză și de asta facem tot ce putem să ajutăm mediul privat. Și ca liberal convins, dar mai ales ca fost antreprenor, consider că este rolul statului să ajute atât persoanele fizice, cât și pe cele juridice în aceste momente; 

Am trecut azi prin consiliu o hotărâre ce scutește micii producători afectați de intreruperea activității de la plata chiriilor colectate de administrația piețelor și am scutit toate persoanele juridice, a căror activitate a fost afectată de pandemia Covid-19, de la plata taxei de habitat(…) Aș fi vrut să facem mai mult. Avem o problemă mare cu cei care au ocupat domeniul public, contra cost, care deși nu mai desfăsoara activitate, platesc în continuare și riscă să dea faliment. Vorbim de business-uri mici. E foarte important să îi ajutăm. Din nefericire nu putem noi reglementa taxa pe domeniul public, așa că am cerut Consiliului General al Municipiului București să ne permită suspendarea ei. Sunt convins că CGMB va vota pentru. Acum nu mai facem politică, ci luptăm împreună împotriva unui dușman imprevizibil și periculos.”

Articolul precedentKlaus Iohannis, apel către români: Legea se aplică, se impune. NU se discută!
Articolul următorMinistrul Muncii, la „Legile puterii”: Pensiile vor fi asigurate la timp