Mihaiță Baritz are 21 de ani și se luptă să respire. Are fibroză chistică. Până mai ieri, a fost consilier onorific, neplătit, la Ministerul Sănătății. Nu a putut să miște munții, nici pentru el, nici pentru alții. Așa că a plecat. Și-a dat demisia de la minister și a plecat în străinătate ca să poată să aibă acces la medicamentul de 320.000 de euro care îl ajută să trăiască. La noi, nu s-a putut să-l primească. A fost nevoit să aleagă: ori stă pe lista de așteptare până moare pentru un transplant de plămâni, ori pleacă în lumea largă. 

 

În ultimii ani, a luptat cu sistemul. Le-a scris tuturor capilor statului nostru, de la președinte și premier, până la vicepremier și ministrul Sănătății. Degeaba. I-a votat pe cei care sunt acum la Putere. I-a votat cu disperarea tânărului care speră să primească dreptul la viață cu ajutorul ștampilei de vot. S-a înșelat. Nimeni nu i-a întins o mână. Birocrația noastră a rămas de neclintit. 

 

Iată ce spune fostul consilier al ministrului Sănătății: „La Ministerul Sănătăţii a fost o experienţă frumoasă, în care am cunoscut oameni buni și frumoşi dar care nu sunt lăsaţi sa facă lucruri deoarece deciziile cele mai importante atât pentru cadrele medicale, cât şi pentru pacienţi sunt la anumiţi funcţionari publici”. 

 

Cine sunt acești funcționari publici care nu dau doi bani pe viața semenilor? De ce politicul vinde iluzii de mai bine și de reforme nemaipomenite, iar când ajunge la butoane nu vrea sau nu poate să miște nici un fir de pai din loc? Ajungi să te întrebi la cel bun alegerile? La ce bun să schimbi niște impotenți cu alții? La ce bun să mai speri că ne vom reveni vreodată? Suntem toți condamnați la o boală incurabilă și tratamentul nu vine din ștampila de vot.  

 

Până acum, ministrul Sănătății, doamna Ioana Mihăilă, nu a avut nicio reacție la știrea că propriul ei consilier a renunțat să se mai lupte cu morile de vânt prin minister și a plecat străinătate să-și ia porția de viață. Ce le rămâne însă de făcut celor aproape 100 de pacienți din România care au aceleași diagnostic? 

 

La strigătele lor de disperare se răspunde cu tăcere. Nu interesează pe nimeni. Iar știrea se stinge repede, pentru că este un fapt banal, nu-i așa? Încă un pacient abandonat în ghearele morții. Viața lui este prea ieftină pentru ca statul să cheltuie bani pe tratament. Azi Mihăiță Baritz este salvat de cetățenii altui stat care nu l-au întrebat nici dacă merită să dea banii pe el, nici dacă a contribuit la sistemul lor de sănătate. Dar îi plătesc tratamentul, pentru că acolo sunt alt fel de funcționari. Alt fel de medici. Alt fel de miniștri. Alt fel de politicieni. Alt fel de oameni. 

Sursa: Realitatea Din PNL