Liderul democraților din Senatul american i-a cerut joi vicepreşedintelui Mike Pence să-l demită pe preşedintele Donald Trump, ca urmare a violenţelor comise de susţinătorii acestuia miercuri la Capitoliu, sediul Congresului american, relatează AFP, citat de realitatea.net

Democratul Chuck Schumer i-a cerut republicanului Mike Pence să invoce cel de-al 25-lea amendament din Constituţie, care permite vicepreşedintelui şi unei majorităţi a cabinetului să-l declare pe preşedinte “INAPT” pentru îndeplinirea atribuţiilor şi să-l îndepărteze de la putere.

“Dacă vicepreşedintele şi cabinetul refuză” să facă acest lucru, “Congresul ar trebui să se reunească pentru a demara o procedură de destituire a preşedintelui”, a adăugat Chuck Schumer. “Acest preşedinte nu ar trebui să mai rămână în funcţie o zi”, a insistat el.

Dacă multe voci democrate s-au ridicat pentru a cere demiterea din funcţie a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump prin acest amendament sau printr-o procedură de destituire (“impeachment”), sunt puţini republicani care ar face acest lucru, conform agenţiei de presă citate.

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentSorin Cîmpeanu: Vom reuși să deschidem școala pe 8 februarie
Articolul următorPreședintele Iohannis le-a transmis miniștrilor ”să-și asume curaje reforme”