După apariția în presă a unor informații potrivit cărora deputatul Constantin Șovăială, membru al PNL Sibiu și candidat la funcția de președinte al organizației județene a PNL Sibiu ar fi înregistrat-o pe Raluca Turcan, ministrul Muncii, președinte al PNL Sibiu în funcție și candidat la propria succesiune, chiar în biroul ministerial, parlamentarul a transmis o replică:

”Sunt consternat si resping categoric acuzatiile calomnioase lansate la adresa mea in spatiul public. Eu sunt om de onoare și un om de echipa, loial oamenilor cu care am muncit impreuna si am obtinut rezultate extrordinare pentru organizatia PNL Sibiu. Astfel de atacuri nu fac cinste celor care le-au lansat după ce eu m-am inscris in competitia interna pentru conducerea organizatiei PNL Sibiu. Vreau să asigur fiecare membru al organizatiei noastre că se poate baza pe mine și voi face tot posibilul pentru a le pune în valoare competențele și munca depuse în slujba sibienilor care ne-au acordat increderea prin votul lor.

Ma astept ca in virtutea minimei decențe colegii nostri să nu raspandească informatii false publicate de presă. Nu există o inregistrare de genul celei la care se face referire , iar daca cineva mi-o atribuie este obligat sa isi asume raspunderea si să o facă publică! Vă rog să păstrăm această competie in limitele colegialitatii si să ne gandim că ramanem liberali si colegi si după.”, e mesajul lui Constantin Șovăială, după apariția în spațiul public a informațiilor că ar fi înregistrat-o pe Raluca Turcan.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentRaluca Turcan după scandalul legat de Baronul Brukenthal: ”Baronii PSD cu 4 clase vor avea și ei muzeul lor: MUZEUL JILAVA!”
Articolul următorAlin Tișe: ”Vor să îl înlocuiască pe Orban cu Cîțu, ca să își rezolve ei problemele și sa-și păstreze pozițiile! Eu nu așa vad reformarea PNL!”