Deputatul PNL și vicepreşedinte al Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, Ovidiu Raeţchi susţine că viitorul referendum ar trebuie să fie unul în care să se pună în discuţie reformarea CCR.

“Din punctul meu de vedere, următorul referendum de care avem nevoie vizează reforma CCR. E important sa dovedim cât de mare este suportul public pentru o Curte formată din judecători care nu sunt numiți politic, ci pe criterii de competență care încununează o lungă carieră juridică. Un scor zdrobitor în favoarea unei Curti Constituționale profesioniste și apolitice ar oferi legitimitate fermă și un caracter urgent acestei reforme esențiale”, a scris Ovidiu Raețchi pe contul său de Facebook.

Reacţia deputatului PNL vine decizia CEDO în ceea ce priveşte revocarea Laurei Codruţa Kovesi şi poziţia publică a şefului Curţii Constituţionale, care susţine că instituţia că instituţia pe care o conduce nu are nicio vină în ceea ce priveşte cazul fostului şef al DNA.

Articolul precedentMinistrul Tătaru anunță rata reală a deceselor provocată de coronavirus în România
Articolul următorPremierul Orban: Sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie ar putea fi o dată bună de organizare a alegerilor