Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc (PBL), a afirmat, joi, că nu are nimic de reproşat candidatului PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, pentru că acesta nu a făcut nicio greşeală. Votul uninominal a dus la rezultatul primului tur de scrutin, iar acesta trebuie respectat. În perspectiva turului al doilea, Boc afirmă că este ”un referendum pro-Europa sau anti-Europa”, iar românii trebuie să acţioneze prin modul care le stă în putere – să voteze. ”Rămâne un bloc de 20% care urmează să se decide în această perioadă în ce direcţie votează”, a mai declatrat Boc, adăugând că ”o ţară în care dimensiunea pro-europeană este covârşitoare, cel puţin până acum, nu-şi va întoarce drumul pe care l-a parcurs”.
”Vocea românilor a fost auzită, ascultată. În consecinţă, ne place, nu ne place, avem acest rezultat pe care trebuie să-l respectăm. Poate din perspectiva forţelor pro-europene, semnalul pe care îl avem e acela că dacă am fi avut un candidat comun, forţele pro-europene în raport cu forţele suverane lucrurile ar fi arătat bară la bară”, a declarat, joi, la NapocaLive, primarul Emil Boc.
Potrivit acestuia, a avut impact votul uninominal, pe persoană.
”Eu nu pot să-i reproşez nimic lui Crin Antonescu, pentru că tot ce a ţinut de el a făcut, n-a făcut nicio greşală. Oamenii, când votează uninominal, iau decizia lor în cunoştinţă de cauza care trebuie respectată”, a mai declarat Boc.
Acesta a explicat că sunt două blocuri mari de 40%, blocul suveranist şi blocul pro-european.
”Cel puţin aşa au fost ele văzute în ochii electoratului în primul tur. Deci un bloc de 80%. Rămâne un bloc de 20% care urmează să se decide în această perioadă în ce direcţie votează, dar e clar că votul din 18 mai va fi un referendum pro-Europa sau anti-Europa până la urmă. Despre asta va fi vorba în 18 mai”, a afirmat Emil Boc.
Sursa: Realitatea Din PNL