Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, prim-vicepreședinte al PNL, a declarat joi, pentru AGERPRES, că turul al doilea al alegerilor prezidențiale este ca un referendum pro sau anti-Europa și că românii au de ales să rămânem în continuare cu Europa sau să ne întoarcem spre Rusia.
‘Alegerile din turul doi sunt de fapt un referendum pro-Europa sau anti-Europa. Nu mai este cale de mijloc în aceste alegeri și fiecare trebuie să cumpănească în raport cu ceea ce gândește. E bine să fim în continuare acolo de unde în întreaga noastră istorie a venit accesul la libertate de mișcare, la cultură, la civilizație și la prosperitate. Sau ne întoarcem România spre trecut, cu fața la Răsărit, de unde, din 1812 încoace, ne-au venit doar răpiri teritoriale, comunism, gulag și sărăcie’, a spus Emil Boc.
Prim-vicepreședintele PNL a mai spus că deși lucrurile nu sunt perfecte în România și în UE, totuși aceasta este calea de urmat, fiindcă alternativa este haosul.
‘Știu că lucrurile nu sunt perfecte în această țară, știu că Uniunea Europeană este imperfectă, dar alternativa la imperfecțiunea UE este haosul. De aceea cred, cum spune ardeleanul, să stăm drept, să cugetăm curat și să luăm o decizie în concordanță cu interesul fiecărui dintre noi’, a mai afirmat primarul din Cluj-Napoca.
El a subliniat că în turul al doilea va alege drumul european al României și că vrea să le transmită în special românilor cu drept de vot care n-au fost la urne în primul tur că acum este momentul să se alăture pentru consturirea unei democrații puternice în România.
‘Le mulțumesc celor peste 9 milioane de români care au fost la vot în turul I, vocea lor a fost auzită, respectată și ascultată. În egală măsură, însă, mă adresez celor 8,5 milioane de români cel puțin care nu au participat la vot în primul tur și le spun simplu: acum este momentul să vă alăturați pentru a construi o democrație puternică în România. Libertatea nu se pierde dintr-o dată, se pierde puțin câte puțin atunci când stăm deoparte. Tăcerea nu este o opțiune, este un pericol. Nimeni nu poate sta deoparte când e vorba de România. Și, așa cum spunea Corneliu Coposu, democrația este un verb, nu un substantiv. Adică, acționați, votați, mergeți la vot, alegeți drumul României’, a spus Emil Boc.
Totodată, primarul Clujului a arătat că îl va vota pe acel candidat care susține calea europeană a României.
‘Evident, eu voi alege drumul european al României, pentru prosperitate, nu pentru sărăcie, pentru colaborare, nu pentru izolare, pentru libertate, nu granițe închise, pentru Românie sigură, nu vulnerabilă. Voi merge la vot în turul II, în 18 mai, și voi vota acel candidat care susține calea europeană a României’, a mai adăugat Emil Boc.
Sursa: Realitatea Din PNL