“În cadrul Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, #AGRI, din Parlamentul European, am participat astăzi ( n.red- ieri), la dezbaterea privind diferitele perspective ale inovării în agricultură: de la fermă la institutele de cercetare, de la producția animalieră la cea vegetală, de la inovarea tehnologică la cea socială.

Cercetarea și inovarea sunt cruciale pentru atingerea obiectivelor ambițioase ale noi strategii „De la fermă la consumator” de reducere a pesticidelor, îngrășămintelor și antibioticelor. Tranziția către un sistem agro-alimentar durabil nu este ușoară pentru aprovizionarea suficientă cu alimente și menținerea veniturilor fermierilor. De aceea, este importantă cooperarea între cercetători și fermieri pentru aplicarea noilor cunoștințe și tehnologii de către fermieri, iar știința trebuie să susțină veniturile fermierilor.
Parteneriatul european pentru inovare în agricultură PEI AGRI finanțează proiecte de cercetare prin Programul de Cercetare Horizon și proiecte inovative ale grupurilor operaționale prin Programul de dezvoltare rurală. Acesta reunește actorii din domeniul inovării în agricultură și silvicultură (fermieri, consultanți, cercetători, întreprinderi, ONG-uri). Noi modalitățile mai eficiente de a face schimb de cunoștințe și de expertiză sunt esențiale pentru a menține competitivitatea agriculturii și a producției alimentare, precum și dinamismul zonelor rurale.
Comisia Europeana își propune să stimuleze digitalizarea sectorului agricol. Se urmărește creșterea încrederii utilizării tehnologiilor digitale in agricultură, iar utilizarea eficientă necesită facilitarea utilizării datelor și a serviciilor de consultanță. Datele și informațiile asigură instrumentele și procesele pentru implementarea rezultatelor inovării în agricultura, iar soluțiile digitale în domeniul agricol sprijină protecția mediului și reducerea emisiilor de carbon”, susține eurodeputatul Dan Motreanu. 
 
 
Articolul precedentIa pastila SRS! Parlamentul a provocat covidul printr-o moțiune simplă de cenzură
Articolul următorDeputatul PNL Gigel Știrbu, atac la Vlad Voiculescu: ”Nu vă interesează decât imaginea pe social-media”