Prima tranșă din prefinanțarea aferentă PNRR, de circa 1,8 miliarde EUR, corespunzătoare părții de granturi (14,2 mld. EUR în total) a fost virată României joi de Comisia Europeană, anunță europarlamentarul român Dan Motreanu (PNL, PPE).

Imagine

Un pas important pentru demararea reformelor și investițiilor pentru redresarea și modernizarea României în conformitate cu obiectivele tranzițiilor digitală și ecologică, consideră eurodeputatul.

În total, România va primi prin PNRR 29,2 mld. EUR, dintre care granturi în valoare de 14,2 mld. EUR și împrumuturi în valoare de 14,9 mld. EUR.

În baza acestei prefinanțări, România va avea de îndeplinit, până la 31 decembrie, câteva reforme și investiții în domeniul tranziției verzi și digitale la nivel local și la nivelul serviciilor publice, al educației și justiției:  

– consolidarea cadrului de reglementare pentru managementul sustenabil al sectorului de apă și apă uzată și pentru accelerarea accesului cetățenilor la servicii de calitate conform directivelor europene.

– raționalizarea guvernanței în domeniul cercetării, dezvoltării și inovării, implementată prin operaționalizarea Unității de reformă a mecanismului de sprijin al politicilor din cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. Aceasta are mandatul de a implementa și a monitoriza recomandările mecanismului de sprijin al politicilor transpuse în reforme ale ecosistemului național de cercetare, dezvoltare și inovare.

– adoptarea și intrarea în vigoare a actului legislativ de aprobare a noii strategii naționale anticorupție.

– intrarea în vigoare a unei Hotărâri de Guvern pentru implementarea Programului național de reducere a abandonului școlar care va contribui la atingerea obiectivelor privind reforma sistemului de învățământ obligatoriu pentru prevenirea și reducerea părăsirii timpurii a școlii.

– operaționalizarea sistemului informatic integrat, care face parte din cloud-ul guvernamental și este conectat la alte sisteme naționale și ale UE utilizate în scopul punerii în aplicare a PNRR. Investiția constă în două etape: 

În etapa I se va dezvolta sistemul și colectarea datelor pentru:

–  raportare și monitorizarea progreselor în direcția atingerii jaloanelor și țintelor 
– pregătirea declarațiilor de gestiune, rezumatul auditului și cererile de plată 
– comunicarea cerințelor pentru părțile interesate 
– monitorizarea complementarităților cu alte surse de finanțare
– efectuarea unei evaluări ex ante pentru a evita riscul dublei finanțări,
– asigurarea verificării ex ante și ex post a procedurilor de achiziții efectuate de beneficiarii PNRR 
– asigurarea detectării și corectării în timp util a neregulilor, a fraudelor și a conflictelor de interese. 

În etapa a II-a se va pregăti și se va operaționaliza interconectarea cu alte sisteme de gestionare și de control al fondurilor europene și de la bugetul național, precum și integrarea cu cloud-ul guvernamental. Implementarea investiției va fi finalizată până la 31 decembrie 2021, înainte de depunerea primei cereri de plată la Comisia Europeană- Dan Motreanu

O a doua tranșă, de 1,942 miliarde EUR, aferentă părții de împrumuturi (14,9 mld. EUR în total) va ajunge la Ministerul Finanțelor până la sfârșitul acestui an, după intrarea în vigoare a acordului de împrumut semnat cu Comisia Europeană pe 26 noiembrie. 

Articolul precedentPrimarii vor fi instruiți să atragă fondurile din PNRR – Anunțul ministrului Dan Vîlceanu
Articolul următorFlorin Cîțu despre noul ministru al Finanțelor: „Mi-a adus aminte de Liviu Dragnea, care vorbea de o gaură imaginară”