Europarlamentarul Rareş Bogdan a fost reconfirmat în funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL duminică la Consiliul Naţional al partidului, după ce a câştigat în faţa lui Adrian Veştea, din echipa lui Ludovic Orban, afirmă surse liberale.

Conform surselor citate, Rareş Bogdan, care a candidat din nou pentru postul de prim-vicepreşedinte, a obţinut 1.107 voturi, iar contracandidatul său, Adrian Veştea, a obţinut  690 de voturi, alte 45 de voturi fiind declarate nule.

Rareş Bogdan va fi prim-vicepreşedinte pentru Comunicare şi Relaţii Internaţionale.

Ceilalţi trei prim-vicepreşedinţi propuşi de Florin Cîţu nu au avut contracandidat, astfel că prezenţa lor în echipa de conducere a PNL este certă.

Cei trei sunt: Iulian Dumitrescu – prim-vicepreşedinte Mediu de Afaceri, Societate Civilă, Lucian Bode – prim-vicepreşedinte Strategii Politice, Gheorghe Flutur – prim-vicepreşedinte Politici Publice.

La finalul numărării voturilor pentru toate funcţiile din Biroul Executiv, va fi prezentată lista integrală a membrilor acestuia.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPrioritățile lui Florin Cîțu după câștigarea alegerilor în PNL: Preţurile la energie, pregătirea pentru sezonul de iarnă şi gestionarea pandemiei de COVID -19
Articolul următorPreședintele liberalilor buzoieni ales vicepreședinte politic în echipa lui Cîțu