Liderul PNL Florin Cîţu a afirmat, luni, la Senat, despre cele 24 de jaloane din PNRR care trebuie îndeplinite până la finalul lunii martie, că cine nu vrea să facă, de exemplu, reforma pensiilor, atunci să vină altcineva să o facă. El a dat şi exemplul reformei salarizării şi a administraţiei.

„Nu ştiu dacă sunt în întârziere, există un comitet interministerial, eu am atras atenţia că sunt 24 ( de jaloane, nr), sunt importante şi deja a început lupta asta (..) trebuie să muncim, nu vin gratuit. Sunt 30 de miliarde de euro, ministerele trebuie să îşi facă treaba, şi ar fi bine ca cine crede că nu vrea să facă o reformă, de exemplu nu vrei să faci reforma pensiilor, pentru că ţi se pare ţie că nu este..foarte bine, să vină altcineva să o facă. Nu vrei să faci reforma salarizării, nu vrei să faci reforma administraţiei, dar nu este corect faţă de români să rămâi, acolo, într-o poziţie, şi (..) apoi să nu faci şi să pierdem aceşti ani. Vom vedea pe 31 martie”, a spus Cîţu.

Întrebat dacă se referă la ministrul Muncii, liderul PNL a arătat că a dat nişte exemple. ”Am spus trei reforme mari care trebuie făcute, dacă cineva nu vrea să le facă, să spună acum”, a adăugat el.

Despre cea se va întâmpla în cazul în care aceste jaloane nu sunt îndeplinite, liderul liberal a spus că nu vom lua banii aferenţi acestor jaloane. ”Ele au fost făcute ca să fie timp, nu află acum de la mine că există, ştiau dinainte că sunt acolo”, a mai afirmat el.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentReacția lui Florin Cîțu la creșterea masivă a inflației: ”Ne uităm la ce se întâmplă la Ministerul Finanțelor, care se împrumută la dobânzi nejustificat de mari”
Articolul următorVeste bună anunțată de Florin Cîțu: Plafonarea prețurilor la energie se va aplica pentru un an de zile