Membrii PNL din ţară sunt dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă, a afirmat miercuri purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Dancă, care a anunţat că îl susţine pe Ludovic Orban pentru funcţia de preşedinte, la Congresul partidului din toamna acestui an.

“Această competiţie, care va da preşedintele PNL, la finalul tuturor conferinţelor judeţene şi după derularea procedurilor judeţene, este o competiţie pentru cine are cele mai bune soluţii pentru România şi pentru PNL pentru următorii patru ani. (…) Am fost în ţară şi vă spun sincer că membrii PNL sunt dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă în acest moment cu PNL. Noi, cei din echipa PNL, care îl susţinem pe Ludovic Orban pentru încă un mandat la conducerea PNL, avem cuvântul şi rezultate. Venim în faţa dumneavoastră după ce am obţinut cele mai bune rezultate pentru PNL din ultimii 30 de ani şi după ce am ales să nu lăsăm România la greu, să ne implicăm, indiferent de riscurile din carierele noastre politice ulterioare şi să trecem România prin cea mai dură pandemie. Am făcut-o, am reuşit şi acum oamenii aşteaptă”, a spus Dancă, la conferinţa de alegeri a Organizaţiei Sector 3 a PNL, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, oamenii nu vor vorbe, ci fapte, iar românii aşteaptă să fie pus în aplicare programul de guvernare.

“Timpul nu mai are răbdare. (…) Trecutul este glorios. (…) Cine îl atacă pe Ludovic Orban, atacă PNL. Viitorul fără baza trecutului nu se poate construi, iar cel mai solid amplasament pentru viitor pe care să-l oferim PNL şi României este Ludovic Orban şi strategia pe care el a oferit-o PNL. Echipa câştigătoare nu se schimbă – Ludovic Orban preşedinte”, a susţinut Dancă, conform Agerpres.

Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, a precizat că nu crede în separarea “între noii şi vechii care sunt depăşiţi în PNL sau care nu mai sunt competitivi”.

“Am cunoscut oameni tineri care nu au avut răbdare să înveţe şi care n-au făcut prea mult până n-au acumulat expertiza necesară şi oameni cu experienţă (…) care au venit cu cele mai bune şi proaste idei pentru echipa din care făceau parte. (…) Cred în ideea de echipă şi de respect reciproc şi de disponibilitatea de a pune ce e mai bun în echipa PNL. (…) Eu am un model de management”, a arătat liderul PNL Bucureşti.

Europarlamentarul Rareş Bogdan a afirmat că cei care au pierdut alegerile locale şi generale trebuie să răspundă, iar “pentru România Florin Cîţu este o şansă uriaşă”.

“Eu ştiu că dumneavoastră aţi lucrat enorm şi nu aţi primit atât de mult pe cât meritaţi pentru ceea ce aţi făcut în campaniile electorale şi vă mulţumesc foarte mult pentru munca dumneavoastră. (…) Din păcate, nu avem decât un primar din 7 la Bucureşti, iar la alegerile generale am ieşit pe locul 3. Cu siguranţă, vina nu e a dumneavoastră, dar cineva trebuie să răspundă pentru asta. (…), cei care au pierdut. Iar lucrurile sunt extrem de simple. (…). Dragii mei, nu faceţi răni care să nu mai poată fi închise, nu mergeţi pe certuri care să nu mai poată fi anulate, gândiţi-vă la viitor pentru ca acest partid să stea la guvernare. (…) Guvernul României este condus de Florin Cîţu, iar pentru România Florin Cîţu astăzi este o şansă uriaşă”, a spus Rareş Bogdan, care a fost acoperit de sala care a scandat “Orban, Orban”.

“Dacă e să facem concurs de aplauze, s-ar putea ca per total lucrurile să arate altfel. (…) Pe 26 dimineaţa vă aştept în Modrogan alături de noul preşedinte al PNL”, a replicat el.

Europarlamentarul Cristian Buşoi şi-a exprimat şi el susţinerea pentru premierul Florin Cîţu, pe care îl vede “premier şi preşedintele PNL” în următorii ani.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentEurodeputatul Dan Motreanu 33,7 miliarde de euro pentru o mai bună conectare între țările UE
Articolul următorLudovic Orban: Se vorbeşte despre 8 ani de guvernare. Eu îmi doresc să guvernăm 12 ani, 16 ani, 20 de ani, dar putem realiza asta doar dacă guvernăm bine