Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat miercuri că premierul Ciucă a fost factorul de echilibru al acestei coaliţii şi în momentul de faţă îşi doreşte să se achite până în ultimul moment de această mare responsabilitate. Foarte probabil, Marcel Ciolacu va fi premier la 1 iunie a spus Stroe.

Întrebat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, dacă demisionează premierul Nicolae Ciucă vineri, Ionuţ Stroe a afirmat că acest plan este asumat cu mult înainte de această construcţie politică.

”Am spus foarte clar că un an şi jumătate funcţia de prim-ministru aparţine PNL, celaltă jumătate PSD. Vineri este un reper”, a spus el, arătând că au decis împreună să prioritizeze şi să pună înainte interesul public celui politic şi să suspende negocierile pentru a găsi soluţii problemelor din educaţie.

El a precizat că premierul Ciucă a fost factorul de echilibru al acestei coaliţii

”Au fost momente dificile, le-am parcurs pe toate, au fost momente când a fost acuzat că renunţă prea uşor, când poate dacă nu ar fi fost premier sau dacă nu ar fi avut acest rol de echilibru şi mediere lucrurile ar fi mers într-o cu totul altă direcţie. Premierul este un om extrem de responsabil, probabil şi formarea sa ca militar îl defineşte şi l-a şlefuit în felul ăsta. Evident că el în momentul de faţă îşi doreşte să se achite până în ultimul moment de această mare responsabilitate. A asumat-o, a spus-o clar, nu voi pleca lăsând probleme în urma mea sau probleme nerezolvate”.

”Veţi vedea nu se va întâmpla ca premierul Ciucă să părăsească această funcţie fără să rezolve totul”, a completat Ionuţ Stroe.

Întrebat dacă va fi Marcel Ciolacu premier pe 1 iunie, Ionuţ Stroe a răspuns: ”Foarte probabil!”.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPremierul Nicolae Ciucă, de Ziua Eroilor şi al sărbătorii Înălţării Domnului: Eroii pe care îi omagiem astăzi, cunoscuţi sau nu, trăiesc prin România pe care ne-au lăsat-o
Articolul următorVot în Parlament pentru ca o categorie de părinţi să își poată lua concediu pentru îngrijirea copilului bolnav