Deschidem agenda internațională cu câteva subiecte incandescente: De la o zi la alta, presedintele Turciei, se transformă într-un sultan, iar visul renașterii imperiului Otoman, prinde un contur din ce în ce mai clar. Zilele trecute, Recep Tayyip Erdogan a ținut un discurs marțial din care a eliminat toate nuanțele diplomatice: “Turcia va lua ceea ce îi revine de drept în Marea Neagră, Marea Egee şi Marea Mediterană.

Un alt capitol interesant din agenda internațională este dialogul bilateral dintre Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, și omologul polonez, Zbigniew Rau conturând viziunile similare ale celor două țări cu privire la cele mai importante teme de securitate și cooperare regională, având în vedere interesele comune, cu accent pe susținerea relației transatlantice și consolidarea Flancului Estic al NATO”.
 
China începe să joace cu toate motoarele turate în Europa. Ministrul chinez de externe, Wang Yi va efectua un turneu în mai multe țări europene în contextul tensiunilor dintre țara sa și Statele Unite. Este prima ieșire a unui oficial de rang înalt din China de la declanșarea pandemiei de coronavirus, iar prima vizita va avea loc în Franța.
 
În acest context al războiului hibrid dintre SUA și China pe fondul câștigării Europei de o parte sau de alta, ambasadorul american la București, Adrian Zukerman lansează un atac la compania Huawei, cea mai avansată în implementarea tehnologiilor 5G, amintind ca Huawei este un braț corupt al regimului comunist chinez și al sistemului său de securitate.
 
Vedem cum se desfășoară competiția pentru prezidentiale dintre Trump și Baiden. Cel mai recent sondaj îl plasează pe candidatul republican cu trei procente în fața democratului.
 
Și in sfârșit vom analiza și proverbul rus :”Dacă nu ți la Poloniu, nu intra în opoziție” și vom vedea ce pericol reprezintă Navalnii pentru regimul țarului Vladimir Putin…
 
Vă aștept alături de Cristian Diaconescu, profesorul Stefan Ciochinaru și generalul Alexandru Grumaz
Articolul precedentAdrian Moraru, despre consilierii propuși de Gabriela Firea: Nu vor rezista ritmului ședințelor Consiliului General!
Articolul următor100% TU DECIZI! Cristian Popescu Piedone, șeful de restaurant ajuns primar de sector. Nu-și asumă nimic după tragedia Colectiv