Klaus Iohannis a condamnat în cei mai fermi termeni agresiunea armată de proporții a Rusiei împotriva Ucrainei. Șeful statului a participat la Bruxelles la reuniunea extraordinară a Consiliului European, context în care a sprijinit reacția fermă și rapidă a Uniunii Europene, inclusiv adoptarea pachetului puternic de sancțiuni și pregătirea, în continuare, a unor sancțiuni individuale și economice suplimentare, care să vizeze și Belarus.

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat joi, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, convocată ca urmare a agresiunii militare neprovocate și nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei.

În intervenția sa, Klaus Iohannis a condamnat în cei mai fermi termeni agresiunea armată de proporții a Federației Ruse împotriva Ucrainei, care reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional, potrivit unui comunicat transmis vineri de Adminsitrația Prezidențială.

Președintele României a evidențiat impactul acțiunilor inacceptabile ale Rusiei asupra securității și a stabilității vecinătății estice, precum și consecințele severe asupra securității europene și euroatlantice, aceste acte încălcând flagrant angajamentele asumate de Rusia la nivel internațional, inclusiv în ceea ce privește rolul său de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.

Klaus Iohannis a calificat atacul trupelor rusești asupra mai multor regiuni din Ucraina, inclusiv capitala Kiev, drept un act deliberat și neechivoc de agresiune împotriva unui stat independent și suveran.

Președintele a subliniat că, în această situație atât de dificilă, Uniunea Europeană trebuie să continue să își apere valorile și principiile, evidențiind importanța unității și legăturilor cu partenerii apropiați din regiune și la nivel global.

Totodată, șeful statului a sprijinit reacția fermă și rapidă a Uniunii Europene, inclusiv adoptarea pachetului puternic de sancțiuni și pregătirea, în continuare, a unor sancțiuni individuale și economice suplimentare, care să vizeze și Belarus.

Klaus Iohannis a subliniat deplina solidaritate a României cu Ucraina și poporul ucrainean și a precizat că țara noastră va continua să ofere sprijin, în principal asistență umanitară.

Președintele României a pledat pentru atenuarea impactului negativ al acțiunilor Rusiei asupra Republicii Moldova și Georgiei, state partenere care resimt deja presiunea din partea Moscovei, accentuând importanța oferirii sprijinului financiar necesar pentru consolidarea rezilienței partenerilor.

Considerând actuala situație drept cea mai mare provocare din istoria recentă a Europei, președintele Klaus Iohannis a evidențiat necesitatea continuării coordonării strânse a reacțiilor și a abordărilor cu partenerii euroatlantici, în special SUA și la nivel NATO.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentLiderii coaliției de guvernare, declarație comună: ”Este datoria noastră, a forțelor politice democratice responsabile românești să ne arătăm solidaritatea”
Articolul următorPod aruncat în aer de Ucraina, pentru a stopa invazia rusă – imaginile disperării