Președintele Klaus Iohannis a lansat un atac dur la adresa plagiatorilor și a plagiatului ca formă de fraudă intelectuală. Prezent la inaugurarea anului universitar la Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu”, șeful statului a afirmat că este vorba de un fenomen toxic ce trebuie eliminat, pentru a nu compromite credibilitate învățământului superior din România.

“Avem nevoie de toleranță ZERO în privința plagiatului, iar noile legi ale Educației trebuie să aibă prevederi explicite pentru combaterea acestui fenomen TOXIC.

Miza este însăși credibilitatea sistemului educațional din România, dar și viitorul nostru ca societate democratică.

Să fie clar că obținerea unei diplome reprezintă o onoare si este condiționată EXCLUSIV DE UN MERIT PERSONAL și nu ca urmare a unei fraude. “Romania educată” trebuie să fie o Românie corectă, FĂRĂ NICIO EXCEPȚIE”, a afirmat președintele Klaus Iohannis.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCine ar putea fi noul ministru al Educației după demisia lui Sorin Cîmpeanu
Articolul următorBiroul Politic al PNL a decis: Consilierul prezidențial Ligia Deca, propunerea PNL pentru Ministerul Educației