Președintele României, Klaus Iohannis, va participa în perioada 11-12 noiembrie la cea de-a V-a ediție a Forumului pentru Pace de la Paris, anunță Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă.

“Sub tematica depășirii crizelor multiple actuale, care au efecte sistemice asupra comunității internaționale, dezbaterile din cadrul Forumului vor fi dedicate unor subiecte de interes major pe agenda internațională, precum conflictele geopolitice cu consecințe globale, agravarea schimbărilor climatice, succesiunea valurilor pandemiei de COVID-19, creșterea inegalităților sociale”, informează sursa citată.

Potrivit comunicatului, șeful statului va participa la panelul intitulat „Prezent și viitor – gestionarea efectelor crizei multiple asupra populației”.

“Cu această ocazie, Președintele Klaus Iohannis se va referi la efectele războiului de agresiune dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei asupra securității europene și globale, la consecințele acestuia în multiple domenii, dar și la suprapunerea acestei crize de securitate cu eforturile de redresare economică post-pandemie și cu alte priorități la nivel global, precum lupta împotriva schimbărilor climatice”, anunță Administrația Prezidențială.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentNicolae Ciucă, la inaugurarea punctului de trecere a frontierei de la Vicovu de Sus: Avem nevoie să dăm dovadă de unitate și solidaritate – VIDEO
Articolul următorCătălin Predoiu: Reformele propuse de Ministerul Muncii în domeniul pensionării vor respecta statutul de independenţă al magistratului