PSD îşi bate joc de toate eforturile pentru ţinerea epidemiei de coronavirus sub control, a declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, remis AGERPRES, viceliderul grupului PNL din Senat, Eugen Ţapu-Nazare.

“Cu un cinism fără margini, cumulat cu un dispreţ maxim la adresa medicilor şi a celor care luptă cu epidemia de coronavirus, PSD respinge orice propunere pentru izolarea şi carantinarea bolnavilor. Pentru liderii acestui partid nu contează că numărul cazurilor de îmbolnăviri este din ce în ce mai mare, nu contează nici că personalul medical este epuizat după patru luni de luptă cu epidemia”, a declarat senatorul Eugen Ţapu-Nazare, conform Agerpres.

Parlamentarul liberal acuză PSD că ţine blocat la Senat proiectul Guvernului pentru Legea carantinării şi izolării, în ciuda apelurilor “disperate” ale personalului medical care cer instituirea unui cadru legislativ.

“Rupţi total de realitate, preocupaţi de luptele interne, PSD a făcut ca România să fie singura ţară din Uniunea Europeană care nu are o lege a carantinării şi izolării. Este inadmisibilă amânarea succesivă a adoptării legii de către senatorii PSD, în ciuda faptului că Guvernul a participat la dezbateri şi a pus la dispoziţia comisiei analiza comparativă cerută în legătură cu legislaţia altor ţări europene care aplică izolarea şi carantina. Paradoxal, când voiau să îşi scoată infractorii din puşcării, pesediştii au stat până la 2 noaptea să voteze. PSD preţuieşte infractorii, nu românii”, a mai spus viceliderul grupului PNL din Senat, citat de Agerpres.

Senatorul Eugen Ţapu-Nazare a avertizat că numărul îmbolnăvirilor, internărilor şi deceselor va creşte din cauza lipsei unei legi a carantinării şi izolării.

“Primele semnale au fost transmise deja de medicii epuizaţi de tot mai mulţi bolnavi în stare gravă şi de aglomerarea secţiilor cu cazuri noi, dar senatorii PSD se fac că nu le aud. Această campanie de instigare a PSD, de echivalare a spitalelor cu lagăre, de echivalare a acţiunii medicilor cu poliţia politică, a deciziilor autorităţilor privind detaşarea medicilor cu “munca forţată”, a produs psihoză şi a dus la umilirea personalului medical, la desconsiderarea eforturilor medicilor şi asistentelor”, a spus Eugen Ţapu-Nazare.

Senatorul PNL Neamţ l-a acuzat şi pe preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, că este unul dintre cei care au cerut amânarea aprobării în Senat a legii carantinării şi izolării.

“De departe, cea mai năucitoare şi iresponsabilă declaraţie îi aparţine tristului personaj Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ. Fără niciun discernământ, acesta inventează termeni ca “poliţia medicală” care ar ridica oamenii de pe străzi. PNL cere imperativ PSD să nu se mai joace cu vieţile românilor şi să nu mai umilească personalul medical. În cazul unei tragedii, PSD va avea pe conştiinţă zeci, sute, poate mii de morţi”, a conchis senatorul liberal Eugen Ţapu-Nazare. 

Articolul precedentCurtea Constituțională a pentru la toamnă pronunţarea asupra conflictului între Parlament şi PÎCCJ
Articolul următorLiderul PNL Prahova: Aleșii locali liberali vor propune anularea taxelor pentru domeniul HORECA