Președintele PNL Ludovic Orban spune că moțiunea cu care și-a depus candidatura pentru un nou mandat la conducerea partidului este „liberal-conservatoare” și că respinge „toate curentele neo-marxist-progresiste”. El mai spune că reprezintă „o certitudine” pentru liberali.

„Moţiunea mea este una liberal-conservatoare. Susţinem valoril fundamentale pe care PNL le-a avut permanent în acţiunea sa politică şi în programele sale politice. Suntem un partid naţional, care are vocaţia de a apăra işi reprezenta interesele fundamentale ale României. Obiectivul pe care noi l-am stabilit este unul extrem de ambiţios, dorim o Românie puternică, o România care să fie o putere economică la nivel european, o Românie inteligentă”, a spus Ludovic Orban.

„PNL este un partid care susţine instituţii fundamentale, Biserica, familia, satul românesc, cultura românească. PNL este un partid care, deși susține constant modernizarea, dezvoltarea, respinge toate curentele neo-marxist-progresiste, care în ultima vreme își fac loc pe nevăzutelea în mințile unor români. Suntem un partid ancorat în tradiția poporului român, suntem un partid care exact cum de-a lugul istoriei a fost un partener al bisericii, un susținător al valorilor creștine, al moralei creștine, la fel ne vom manifesta și de acum înainte”, a adăugat el, potrivit Mediafax.

„Afirm din capul locului că odată cu începutul oficial al campaniei de promovare a moțiunii pe care o susțin am ca obiectiv să încep procesul de recâștigare a încrederii românilor în PNL. Am ca obiectiv să refac prestigiul PNL, am ca obietiv să creștem performanța guvernamentală, am ca obietiv să asigurăm coeziunea în coaliția de guvernare. Eu reprezint o certitudine pentru PNL. Aproape toți membrii mă cunosc, știu cine sunt, știu ce am făcut pentru PNL de-a lungul celor peste 30 de ani de carieră, știu că m-am luptat constant pentru a împiedica punerea în practică a programelor retrograde ale formațiunilor politice născute din fostul PCR”, a mai spus Orban.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPrimele declarații ministrului Dan Vîlceanu: ”Aceasta cred că este prioritatea principală”
Articolul următorCe încredere mai au românii în premier după scandalurile în care este implicat – Sondaj INSOMAR