Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, luni, la Piteşti, că vaccinarea anti-COVID-19 s-ar putea face contra cost pe viitor, pe modelul vaccinării antigripale.

Orban nu a precizat de când s-ar putea începe vaccinarea contra cost, spunând doar “într-un viitor oarecare”.

“Noi organizăm vaccinarea gratuită, statul român suportă toate costurile de vaccinare. E o situaţie excepţională. Dar şi aici aş spune că mai facem asta o perioadă de timp până ajungem la o imunizare de grup. Dar, până la urmă se va merge pe mecanismul de la vaccinarea pentru gripă, în care numai persoanele vulnerabile vor fi vaccinate gratuit, celelalte categorii de cetăţeni, până la urmă, vor trebui să se vaccineze pe răspunderea lor. Aici e vorba de sănătatea fiecăruia dintre noi”, a afirmat Orban, citat de Agerpres.

Liderul PNL a adăugat că până în prezent peste 4 milioane de români s-au vaccinat împotriva COVID-19.

 
 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPremierul Cîțu: „Doar liberalismul salveaza Romania. Guvernul de dreapta este singura solutie!”
Articolul următorLudovic Orban: „În Uniunea Europeană, Partidul Naţional Liberal este partidul cu cea mai îndelungată istorie”