Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat că Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, 14 mai, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea și completarea OUG 114/2018. Actul normativ pune în aplicare decizia 51/2019 a ÎCCJ, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel, zeci de mii de poliţişti vor primi retroactiv sume în plus la salariu.

“Această OUG face un act de dreptate. Dacă la vremea respectivă predecesorii mei ar fi aplicat legea cum trebuia, astăzi nu mai era nevoie să adoptăm acest act normativ.

OUG adoptată astăzi asigura punerea în aplicare a efectelor juridce ale deciziei ICCJ și prin ea se vor recalcula drepturile salariale pentru polițiștii care au un salariu lunar mai mic decât nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare funcție, grad, treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, dacă își desfășoară activiatea în aceleași condiții.

Această OUG mai modifică prevederile care limitează în prezent valorile drepturilor salariale la nivelul acordat în decembrie 2018, respectiv în decembrie 2019, decizii care sunt anterioare deciziei nr. 51 din 2019 a ÎCCJ. Totodată, prin această OUG, Guvernul Ludovic Orban asigură susținerea financiară a impactului generat de aplicarea efetelor deciziei nr. 51 din 2019, fiind eșalonată plata drepturilor recalculate și datorate pentru ultimii trei ani.

Din punct de vedere tehnic, OUG vizează urmatoarle date: În medie, un polițist în activitate poate beneficia de o creștere lunară de până la 400 de lei, în sumă brută, în funcție de situația particulară a fiecăruia. Înregistrăm un număr de 68.000 de polițiști pentru care acest act face dreptate, cu privire la cuantumul sporului de fidelitate, un număr de 18.000 de cadre pentru cuantumul sporului pentru absolvirea instituțiilor de învățământ superior şi aproximativ 6000 de polițiști pentru cuantumul sporului de pericol deosebit.

S-a stabilit un termen pentru executarea plăților restante și se stabilesc modalitățile concrete de efectuare a acestora. În următoarea perioadă voi emite norme metodologice pentru aplicarea acestui act normativ”, a declarat Vela.

Articolul precedentMinistrul Economiei anunță scăderea prețului la elergie electrică
Articolul următorKlaus Iohannis, mesaj important: Dacă situația se va înrăutăți, vom reveni la STAREA DE URGENȚĂ