Nicuşor Dan a declarat că a primit un telefon de la preşedintele Klaus Iohannis care l-a felicitat pentru câştigarea Primăriei Capitalei şi l-a asigurat că va beneficia de expertiza sa, în contextul în care şeful statului a fost primar al Sibiului.

„Preşedintele m-a sunat ca să mă felicite pentru rezultatul pe care l-am avut. Ştiţi că preşedintele a fost un primar de succes şi m-a asigurat că pot să apelez la această expertiză. Să mă consult cu domnia sa pe orice chestiune care ţine de acest oraş, Deci în discuţia pe care am avut-o iniţial (la Palatul Cotroceni – n.r.) am trecut în revistă cumva proiectele pe care le propun pentru Bucureşti, am vorbit foarte mult despre colaborarea cu Guvernul, care e absolut necesară şi despre fonduri europene, în acea vizită la Cotroceni, de la care m-au pozat şi colegii dumneavoastră când am ieşit. Şi după alegeri a fost acest apel de felicitare şi de posibilitatea apelării la această expertiză”, a afirmat Nicuşor Dan duminică seara la România Tv.

La rândul său, premierul Ludovic Orban a precizat că şeful statului a fost „campion în dezvoltarea locală”.

„Domnul Iohannis a fost un campion în dezvoltarea locală şi să ne aducem aminte că a preluat Sibiul într-o stare de declin şi l-a adus la stadiul de oraş absolut superb acum”, a explicat Orban.

Articolul precedentPremierul Orban: ”Parlamentul de azi este votat în 2016, nu mai are nicio legătură cu realitatea politică”
Articolul următorPremierul Orban: „Cum să ne ducem cu bugetul în actualul Parlament? PSD duce România în faliment!”