Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a dispus inițierea unui control administrativ la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța, ca urmare a situațiilor prezentate în media locală și națională. Imaginile postate în mass media, filmate în urmă cu aproximativ patru luni au fost înregistrate în Secția Medicala 1, Compartiment Gastroenterologie a Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

Acțiunea de control a fost demarată ca suport la intervenția Direcției de Sănătate Publică a Județului Constanța, în vederea verificării actului medical din cadrul secțiilor SCJU, anunță Consiliul Județean Constanța.

            “Astfel de reclamații nu pot fi trecute cu vederea, situația apărută în media în ultimele zile este extrem de gravă și ne obligă să luăm măsuri în consecință. Faptul că încă ne confruntăm cu astfel de situații, în cea mai importantă unitate medicală din județul Constanța, este consecința administrației și a managementului defectuos. Din acest motiv, am solicitat Corpului de Control al CJC să demareze acțiuni de verificare, care să vină în sprijinul celor dispuse de DSP Constanța. Așa cum am mai spus, cetățenii trebuie să își recapete încrederea în instituția medicală, iar noi, ca autorități, suntem obligați să demonstrăm că luăm toate măsurile necesare. Alături de DSP, vom identifica toate problemele semnalate, iar acum aștept de la Consiliul de Administrație și de la echipa managerială, propunerile de măsuri prin care să eliminăm toate aceste neconformități. Nu în ultimul rând, vreau să îi rog pe toți cei care se vor confrunta cu situații neplăcute, în calitate de pacienți sau aparținători, să semnaleze imediat orice neregulă, conducerii spitalului”, a declarat Președintele CJC, Mihai Lupu.

Citiți și Imagini ȘOCANTE dintr-un spital Covid! Mărturiile cutremurătoare ale unui pacient

 

 

 

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentFlorin Cîțu, discuții cu autoritățile locale despre CARANTINĂ
Articolul următorPreşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele de eliberare din funcţie a 12 magistraţi