Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a apreciat drept ”pozitivă” evaluarea Comisiei Europene referitoare la aderarea Bulgariei, României şi Croaţiei la Spaţiul Schengen şi consideră că aceasta reprezintă pentru România o confirmare că este pregătită din punct de vedere tehnic pentru aderare.

“Rezultatul este foarte pozitiv şi evaluarea este foarte pozitivă. Este o confirmare încă o dată a faptului că România este pregătită din punct de vedere tehnic să adere la Spaţiul Schengen, dar este şi un un mesaj foarte puternic din punct de vedere politic, pentru că (…) România îndeplineşte condiţiile necesare, dar în acelaşi timp, aderarea României reprezintă şi un plus pentru securitatea spaţiului Schengen.(…) Avantajele care decurg din aderarea României la spaţiul Schengen sunt întărirea spaţiului de liberă circulaţiei, avantaje pentru companii, pentru transportatori, stimularea investiţiilor, creşterea competitivităţii Uniunii”, a afirmat Bogdan Aurescu, miercuri, la Senat.

Ministrul Aurescu a precizat că, referitor la Olanda, al cărui Guvern nu a luat încă o decizie referitoare la aderarea României la Schengen, sunt continuate demersurile.

“Legat de Suedia, este vorba despre un partid de opoziţie din Suedia care a manifestat anumite rezerve. Suntem în contact permanent cu guvernul suedez. Am discutat inclusiv duminică şi luni în marja Reuniunii de Afaceri Externe cu omologul suedez care m-a asigurat că Guvernul suedez susţine pe deplin aderarea României la Spaţiul Schengen. Se fac demersuri pe foarte multe canale, atât la nivel guvernamental, la nivelul familiei politice social-democrate, ceea ce este foarte important. Continuăm demersurile noastre în acest sens. Nu e nicio schimbare de poziţie a actualului guvern suedez, după cum nici cel anterior nu a spus niciodată că are o opoziţie faţă de aderarea României la Spaţiul Schengen. Continuăm, de asemenea, demersurile noastre pe lângă partea olandeză. Guvernul (n.r. olandez) nu a luat o decizie. Nu există în momentul de faţă o decizie”, a adăugat Aurescu.

Într-o comunicare adoptată miercuri, Comisia salută reuşitele celor trei state membre ale UE în aplicarea regulilor Schengen.

“Bulgaria, România şi Croaţia sunt pregătite să adere (la spaţiul Schengen – n.r.). Iar UE este pregătită să le primească”, a declarat miercuri comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, într-o conferinţă de presă la Bruxelles. 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPremierul Ciucă: ”Comisia Europeană a reconfirmat, astăzi, faptul că România este pregătită să intre în Schengen. Îndeplinim toate criteriile”
Articolul următorNoi programe de înzestrare pentru Armata României, aprobate de Guvern