Ministrul Energiei respinge categoric scenariul ca România riscă să rămână fără gaz în această iarnă.
Potrivit lui Sebastian Burduja, stocurile actuale depăşesc necesarul pentru sezonul rece.
“Avem 2000 de unităţi stocate, consumăm 20 pe zi, deci în două luni vom consuma 1200 de milioane de normal metri cubi şi vom rămâne cu 800 de milioane de normal metri cubi”, a explicat ministrul într-un mesaj publicat pe Facebook.
“Nu există nicio bază reală care să susţină afirmaţia importului de gaze scumpe din Ucraina. Da, România exportă gaze în Republica Moldova prin furnizori privaţi, dar aceste tranzacţii nu afectează consumul naţional”, a insistat Sebastian Burduja.
Ministrul a amintit de investiţia în gazoductul Iaşi – Ungheni şi prioritizarea interconexiunii Suceava – Bălţi pentru a asigura accesul Republicii Moldova la energie electrică.
Șeful Energiei a subliniat că România a devenit anul trecut cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, iar începând cu 2027, proiectul Neptun Deep va dubla producţia naţională.
„Asta înseamnă o ţară puternică şi cu adevărat stăpână pe soarta ei, nu în bătaia crivăţului rusesc”, a conchis Sebastian Burduja.
Sursa: Newsinn