Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunţat joi că pe 1 octombrie va demara o caravană a digitalizării, mai ales în comunităţile mici.

“Pe 1 octombrie vom începe o caravană a digitalizării la nivelul ministerului împreună cu partenerii noştri de la ADR (Autoritatea Pentru Digitalizarea României – n.r.) şi cu Poşta Română, în care vom merge la nivel local – sigur, este vorba mai ales de comunităţi mai mici, oraşe, comune -, în care să aflăm nevoile autorităţilor locale, să vedem de ce nu trec pe platforma ghişeul.ro, să îi ajutăm, să îi sprijinim şi de asemenea să înţelegem nevoia de competenţe digitale la firul ierbii”, a spus ministrul la Smart Transformation Forum, organizat de către The Diplomat-Bucharest.

Potrivit acestuia, există un grup de lucru pe tema extinderii facilităţilor fiscale pentru IT-ştii din sectorul public.

În opinia sa, este o chestiune “de echitate” ca un programator de la stat să beneficieze de aceleaşi facilităţi ca un programator din mediul privat.

“Avem un grup de lucru pe tema extinderii facilităţilor fiscale pentru IT-ştii, pentru programatorii mai bine spus, de la stat, din sectorul public. Ştiu că este un subiect mai vechi, încercăm să îl deblocăm împreună cu Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei, Ministerul de Finanţe, pentru că şi soluţiile de smart city, până la urmă, trebuie implementate şi cu oameni din administraţie. Este un ajutor în plus şi este o chestiune de echitate ca un programator de la stat să beneficieze de aceleaşi facilităţi ca un programator din mediul privat”, a susţinut Sebastian Burduja.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPreședintele Comisiei de Muncă din Senat, liberalul Virgil Guran: „Trebuie să învățăm să fim bogați și cinstiți”
Articolul următorCiprian Ciucu, despre posibila retragerea sprijinului politic pentru Nicuşor Dan: Decizia este prematură