Ținta de 6% din PIB pentru Educație este „aspirațională”, una dintre prioritățile domeniului fiind eficientizarea cheltuielilor în beneficul calității, a declarat, marți, ministrul Educației, Daniel David.
„Cu siguranţă, aşteptarea mea este ca bugetul să fie mai mare, uşor mai mare decât execuţia bugetară de anul trecut, dar încă sunt negocieri, sunt discuţii. Ştiţi bine că contextul economico-financiar nu arată bine, dar asta este aşteptarea mea şi în această logică ducem această discuţie – ţinta de 6%, de fapt 15% din noua lege din bugetul general consolidat, este o ţintă care rămâne mereu pentru noi una aspiraţională şi ca ministru al Educaţiei şi Cercetării nu pot decât să vorbesc mereu despre acest lucru, dar ideea fundamentală pentru mine, în paralel, este să eficientizez lucrurile din cadrul ministerului, astfel încât banii pe care îi primim să fiu sigur că sunt cheltuiţi eficient, astfel încât să fiu sigur că nu merg în zone în care câştigurile educaţionale nu sunt pe măsura investiţiilor financiare”, a spus Daniel David în cadrul briefingului de la finalul şedinţei de guvern.
El a adăugat că bugetul este încă discutat cu Ministerul de Finanţe şi a evocat faptul că în acest moment Ministerul Educaţiei şi Cercetării este în faza de organizare.
„După ce facem această organizare. Şi vocea mea pentru 6% sau 15% va fi mult mai puternică. Este puternică şi acum, dar vreau să am şi argumentul că banii sunt cheltuiţi eficient”, a mai spus Daniel David.
Guvernul ar putea să aprobe proiectul legii bugetului de stat până cel târziu vineri, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Sursa: Newsinn