Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat în exclusivitate la Realitatea Plus că fostul șef al Inspectoratului Școlar București n-a înțeles de ce a fost demis după ce a calificat drept “o joacă între copii” umilirea unui elev de către colegi, incident în urma căruia victima a sărit pe geam. Mai mult, Cîmpeanu susține că în urma discuțiilor cu elevi de la Școala George Bacovia a aflat că acel copil era de mult batjocorit, fără ca personalul unității să intervină.

 

“Din păcate este dascăl, din păcate a condus mult timp învățământul din București, îmi pare rău că am ajuns să-l demit, dar cel mai grav este că nici acum nu știe și nici nu știe că nu stie. Nu ințelege nici acum ce a grești că a spus că a fost “o joacă”. (…) Dacă inspectorul școalar general din București nu a înțeles, vă dați seama ce este în țară”, a afirmat ministrul Educației, într-o ediție specială la Realitatea Plus.

Ministrul a precizat că a stat de vorbă cu mai mulți elevi de la școala respectivă și a aflat că incidentul ce se putea încheia tragic nici măcar n-a fost întâmplător, elevul respectiv fiind de mult timp umilit de alți copii, fără ca personalul școlii să ia vreo măsură.

“În acest context, este o declarație iresponsabilă, într-un moment în care avem nevoie de empatie, în condițiile în care fenomenul de bullying este tot mai prezent, avem doar puțin peste 2.000 de consilieri la 3 milioane de elevi.(…)  MEN va demara un program prin care această consiliere va ave loc în școală, cei care o fac trebuie să le cunoască problemele concret, relatiile între elevi, relațiile cu dascălii, este nevoie de un consilier în fiecare școală cu cel mult 500 de elevi, la peste 700 câte doi, iar peste o mie trei consilieri”, a mai explicat Sorin Cîmpeanu. 

Inspectorul școlar general din București, Ionel Pușcaș, a fost demis după ce a declarat că gestul copilului de a se arunca de la geamul școlii este “o joacă obișnuită”.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentDan Motreanu: “Meditații gratuite la limba română pentru absolvenții claselor a XII-a din Giurgiu”
Articolul următorGheorghe Falcă, președintele PNL Arad: ”Aradul este susținut în dezvoltarea sa, președintele Ludovic Orban confirmând sprijinul”