Ministrul Energiei – Virgil Popescu a dat asigurări că în România nu se va înregistra o penurie de carburanți, în condițiile în care UE propune oprirea importurilor de petrol din Rusia, conform unui pachet de sacțiuni discutat miercuri.

Virgil Popescu spune că firmele petroliere iau în calcul achiziţionarea de petrol din alte surse și a enumarat drept potențiale furnizoare statele OPEC, Azerbaidjanul sau Kazahstanul.

România importă cam 30% din necesarul de consum din Rusia, iar Virgil Popescu crede că nu vor exista probleme în compensarea acestei cantități.

În privința aprovizionării cu gaze naturale nu vor fi probleme, în condițiile în care în prezent, în sezonul cald, companiile din România extrag mai mult decât se consumă, iar pentru aprovizionare există două noi rute, de la începutul acestui an, iar în a doua jumătate a anului în sistem vor intra noi cantități de gaze din Marea Neagră, potrivit ministrului Energiei.

CITEȘTE ȘI: Virgil Popescu, despre criza din energie: „Investițiile sunt cheia către independența și securitatea energetică a României”

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentVIDEO Iohannis, după întrevederea cu președintele Germaniei: Discuțiile s-au concentrat pe situația foarte gravă din Ucraina. Crimele de război trebuie cercetate minuțios
Articolul următorGuvernul României îşi menţine angajamentul de aderare la zona euro