Textul Ordonanţei de Urgenţă privind reducerea cu 50 de bani a preţului carburanţilor a fost elaborat şi în urma acestei scăderi România va avea cel mai mic preţ din Europa, după Ungaria, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

El a participat la ceremonia organizată la Vadu, judeţul Constanţa, cu ocazia începerii exploatării gazelor naturale în proiectul Midia, operat de compania Black Sea Oil & Gas.

Oficialul a subliniat că 25 de bani din această reducere vor fi susţinuţi de la bugetul de stat şi 25 de către operator şi şi-a exprimat convingerea că aceştia vor aplica Ordonanţa.

„Ieri s-a lucrat la Ministerul de Finanţe, toate ministerele, am lucrat împreună, s-a elaborat textul Ordonanţei de Urgenţă. Este vorba de acei 50 de bani pe litru (…). În urma acestui acestei scăderi, practic, România va avea un preţ, dacă nu mă înşel, la motorină, de un 1,7 euro şi un pic şi la benzină, 1,61 şi un pic. Va fi practic, după Ungaria, care are deja un preţ plafonat, cred că cel mai mic preţ din Europa. (…) 25 de bani din aceşti 50 de bani vor fi susţinuţi de la bugetul de stat, prin Ministerul de Finanţe, iar 25 de bani vor fi susţinuţi ca o cheltuială deductibilă de către operatori. Şi sunt convins, că să nu mă întrebaţi, sunt convins că marii operatori, marii deţinători de reţele de staţii de distribuţie, care sunt şi producători, au şi reţele de staţii de distribuţie, vor aplica această ordonanţă”, a explicat Virgil Popescu.

El a precizat că cei 25 de bani, fiind reducere comercială, sunt deductibili, aşa cum prevede Codul fiscal, „deci au un avantaj fiscal suplimentar pe lângă recuperarea celor 25 de bani din partea bugetului de stat”.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat săptămâna trecută că preţul carburantului la pompă va fi compensat cu 50 de bani.

„Pentru ca cetăţenii români şi firmele să plătească mai puţin pentru carburant, am identificat împreună cu specialiştii o soluţie de compensare în sumă fixă de 50 de bani care se aplică direct la pompă”, a declarat Ciucă, joi.

Mecanismul va fi aplicat pe o perioadă de trei luni.

Sursa: Mediafax

Articolul precedentVIDEO Începe producţia de gaze naturale din Marea Neagră. Ciucă: Vom ajunge să asigurăm 90% din necesarul de consum al României
Articolul următorNicolae Ciucă: Depozitele de gaze sunt ocupate la o capacitate de 40%, cantitatea va creşte la 80% până la 1 noiembrie